Hidroelectrica îi taie cablul afacerilor cu energie ieftină lui Mircea Toader

   Euro PEC SA., firma gălățeanului Adrian Marcel Comșa, va pierde, mâine, contractul de energie electrică ieftină încheiat cu Hidroelectrica. Anunțul a fost făcut de avocatul Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica. Firma ”băieților deștepți” din Galați a fost cuplată la priza afacerilor cu energie ieftină, încă din 2004, de către deputatul Mircea Toader. Euro PEC SA achiziționa, până astăzi, energie cu prețul cuprins între 130 și 141 lei/Mwh și apoi o vindea cu peste 220 lei/Mwh. Chiar din primul an de tranzacţionare a energiei electrice, Euro-PEC a avut rezultate economice remarcabile, după cum reiese din datele de la Registrul Comerţului: cifra de afaceri de 1.800 miliarde lei vechi, cu un profit brut de 150 miliarde lei vechi şi profitul net de 130 miliarde lei vechi.

 

   Mircea Toader - ștecherul afacerilor cu energie ale Euro PEC SA

   Succesul lui Adrian Comşa, care nu avea o experienţă anterioară în domeniul energiei electrice, s-a datorat implicării secretarului de stat în MAI, la acea dată, democratul Mircea Toader, care se ocupa chiar de domeniul energiei. Despre legătura cu Mircea Toader, Adrian Comşa spunea că este doar o prietenie care îi leagă din 1996 şi care nu are legătură cu lumea afacerilor. „Este un business pe care puţini ştiu să-l facă. Ai nevoie de garanţii bancare mari, pe care nu oricine poate să le obţină. Sunt momente în care poţi să şi pierzi. Eu n-am fost susţinut în afaceri nici de PD(PDL), nici de PNL şi nici de alte partide”, s-a confesat Adrian Comşa, în momentul în care a aflat că suntem la curent cu afacerile sale cu energie ieftină. Afirmaţiile patronului Euro-PEC sunt infirmate de mai multe „coincidenţe”. În primul rând, sediul firmei lui Comşa este lipit de cel al firmei lui Mircea Toader, Trans Europa SA, funcţionând în aceeaşi clădire, în complexul Saturn. Mai mult, asociatul de încredere al lui Mircea Toader, Florin Radu, fost administrator al firmelor Agroport SA, Trans Europa Management SRL şi Trans Europa SA, apare ca cenzor permanent (omul care are tot controlul financiar) la Euro-PEC SA. Asta pentru că lui Toader nu-i place să piardă controlul asupra banilor ce trec prin firma lui Comșa. De altfel, Comşa şi Radu sunt asociaţi în firma Trans Leasing şi locuiesc în aceeaşi vilă duplex.

   Dacă vârful de profit al Euro PEC SA a fost de 200 miliarde lei vechi, în 2006, atunci când apărea în topul 50 al celor mai profitabile firme, cu timpul, acesta s-a diminuat suspect. Astfel, în anul 2010, Euro PEC SA a tranzacționat energie ieftină în valoare de 132 milioane lei ( aproximativ 33 milioane euro) și a avut un profit de doar 1,17 milioane lei. Acum, are datorii de 37 milioane lei către Hidroelectrica.

   Firma lui Comșa vindea energie către marii consumatori Holcim SA, COS Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, precum şi către intermediarii Also Energ SRL şi Enol Grup-firma lui Silviu Boghiu, care a alimentat prin interpuşi Mittal Steel Galaţi.

   Sorin Țiței