Actualitate

Zona metropolitană – idee dezgropată din nou în preajma alegerilor
   Dacă soarta zonei metropolitană Galaţi- Brăila pare a fi sortită eşecului, autorităţile locale şi judeţene simulează căutarea de soluţii pentru înfiinţarea unei noi aglomerări urbane care să conducă la atragerea de investiţii pe plan local şi la revigorarea economiei Galaţiului. Acest subiect a fost discutat în cadrul şedinţei care a avut ca temă strategia dezvoltării durabile a judeţului Galaţi până în anul 2020 şi care a avut loc la Prefectura Gala
Prefectul vrea șanțuri de apărare în jurul satelor
   Prefectul Paul Florea a venit cu ideea ca, la marginea fiecărei localităţi, să se creeze nişte aşa numite „baraje”, cu ajutorul utilajelor agricole, ce ar avea scopul de a preîntâmpina propagarea incendiilor de mirişti până la casele oamenilor. „Dacă focul va ajunge la marginea localităţilor, trebuie să existe o barieră pentru a stopa răspândirea lor", îşi explică iniţiativa reprezentantul Guvernului în teritoriu. Practic, primarii trebuie să sape adev
Justiţia a anulat o adopţie fabricată de deputatul Boldea și care viza Palatul “Gheorghiu”
   Toate escrocheriile puse la cale de deputatul Boldea se prăbuşesc asemeni unor piese de domino. Ultima a fost desfiinţată de Curtea de Apel Galați, pe 23 martie 2012, după ce instanţa de judecată a casat decizia Tribunalului Galaţi, prin care se refăcea o adopţie a Tribunalului judeţului Covurlui, din 1948. Aceasta i-ar fi dat dreptul “moştenitoarei”, Valentina Petrica Ghiorghievici, să reclame proprietatea asupra Palatului “Simion Gheorghiu”. În realitate, ad
Autorităţile române tratează la Bruxelles prelungirea exploatării haldei de zgură
   Acesta este demersul care va fi făcut, prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă a Dunării la Bruxelles, de către o comisie constituită prin decizia preşedintelui Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă a Judeţului Galaţi, Ciprian Dediu. Subiectul legat de exploatarea haldei de zgură, care potrivit prevederilor din autorizaţia integrată de mediu a ArcelorMittal Galaţi ar trebui oprită în anul 2014, a fost una dintre temele discutate în cadrul şe
Deputatul Boldea a fost suspendat din avocatură
   Decizia a fost luată vineri, 23 martie, de Consiliul Baroului Galaţi, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis pe numele lui Boldea un mandat de arestare, în lipsă, pentru 30 de zile. Avocaţii au considerat că acuzaţiile care i se aduc lui Mihail Boldea sunt de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat şi au decis să îl suspende din Barou, până când se va pronunţa o hotărâre definitivă în acest caz. Deputatul Mihail Boldea este acu
Boldea a încercat să pună mâna şi pe Palatul "Simion Gheorghiu"
   Seria escrocheriilor deputatului penal Mihail Boldea continuă. După ce şi-a însuşit, prin falsificarea actelor, terenurile din Morilor 130, Tunelului 4 și 95, Domnească 55, parte dintr-un parc din Galați, dar și o clădire monument istoric, cunoscută drept "Hanul Vechi", Boldea a pus ochii şi pe o clădire de patrimoniu. Doar că, în acest caz, nu a mai apucat să-şi ducă la bun sfârşit planul.      Ameninţări şi şantaj    Este vorba d
Primarul penal Bute - invitat de prefect la lansarea unui proiect în administraţia publică
   Situaţie penibilă la Prefectura Galaţi, după ce conducerea instituţiei a găsit de cuviinţă să îl invite la lansarea proiectului “Platformă comunicaţională informatizată” pe edilul-şef al comunei Scânteieşti, Gheorghe Bute. Proiectul vizează, printre altele, promovarea schimbului electronic de documente în condiţii de siguranţă pentru beneficiari. Asta, în condiţiile în care primarul Gheorghe Bute a fost condamnat pentru înşelăciune şi fals, după ce
 Deputatul Boldea a revendicat cu acte false clădirea în care se află sediul PSD
   Clădirea, situată pe strada Domnească, nr. 55, se numără printre cele nouă imobile pe care grupul infracţional condus de Mihail Boldea a încercat să şi le însuşească prin înşelăciune şi falsuri grosolane. Povestea devine cu adevărat interesantă, după ce procurorii DIICOT s-au intersectat cu avocatul grecului Aristides Melissaratos, la Arhivele Statului, acesta din urmă susţinând că este adevăratul proprietar al imobilului, unde se găseşte în prezent sediu
Prăbușirea străzii de lângă sediul Primăriei Galați a scos la iveală vestigii istorice
   Surparea apărută în urmă cu câteva zile pe strada Logofăt Tăutu, la câțiva metri distanță de sediul în care funcționează Primăria Galați, a scos la iveală o nouă hrubă. Descoperirea a fost făcută de câțiva muncitori ai societății Apă Canal, care au făcut săpături pentru a stabili cauza surpării. Nu mică le-a fost mirarea atunci când au aflat că, de fapt, grota din asfalt ascunde vestigii ale aşezării negustoreşti. Cel mai probabil de la începutul
Gălăţenii circulă cu tramvaie de la jumătatea secolului trecut
   Pensionarii au motive de nostalgie, atunci când se plimbă cu mijloacele de transport în comu din Galaţi. Deşi pare greu de crezut, în dotarea Transurb există patru tramvaie nemţeşti fabricate în mileniul trecut, între anii 1952-1957. De asemenea, societatea deţine 15 tramvaie fabricate între anii 1984-1985, 31 de tramvaie fabricate între 1977 şi 1978 şi 13 din 1979. S-ar putea ca tradiţia să continue cu succes şi în 2012. Primăria are în plan să aducă în dep

Pagina 64 din 88