Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați   Angel Iancu, fratele președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătoarea Livia Stanciu, este proprietarul unei firme de pază și protecție la Galați, Iank Security Guard. Fost ofițer de Armată și actual mebru UNPR, Angel Iancu și-a ales un domeniu de activitate cât mai apropiat de meseria pe care a avut-o. Problema este că, în 2010, atunci când și-a început activitatea de pază și protecție, cu contracte la Administrația Piețelor și la majoritatea școlilor din Galați, Iank Security Guard nu avea licență de pază eliberată de Direcția de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Romane. După obținerea licenței, în perioada în care Petre Tobă era Inspector General al Poliției Române, deși firma nu mai avea dreptul pentru că activase fără aceasta, Iank Security Guard s-a întărit cu fratele actualului ministru al Afacerilor Interne, Dumitru Tobă. Fratele lui Petre Tobă, Dumitru Tobă, fost subofițer de Poliție în zona rurală și fost șef de pază la Oil Terminal, a fost cooptat de Angel Iancu ca director adjunct la Iank Security Guard. Apropiații lui Dumitru Tobă spun că acesta, în ultima perioadă, se prezintă cu formula: ”Sunt Tobă, fratele ministrului Tobă!”.

 

   Iank Security Guard a apărut din ”neatenția” autorităților

   Profitând de destructurarea Gardienilor Publici, Angel Iancu și-a pornit activitatea privată cu câțiva gardieni lăsați pe drumuri de municipalitate și în baza unui aviz de principiu eliberat de IPJ Galați. Faptul a fost recunoscut de purtătoarea de cuvânt a IPJ Galați, Cristina Tatulici, în momentul în care s-a pus problema amendării școlilor care foloseau agenți de pază de la Iank Security Guard: ”Cât priveşte amendarea şcolilor, nu cred că rezolvăm nimic şi nici nu ne-am propus acest lucru. Conducerile şcolilor nu au nicio vină pentru că au semnat aceste contracte. N-aveau de unde să ştie că o firmă nu poate să asigure servicii de pază doar pe seama avizului de principiu. Firma Iank Security le-a fluturat prin faţă acest aviz şi i-a pus să semneze contractele". Deci, Administrația Piețelor, condusă de Eugen Zaharia, șoț de judecătoare de la Curtea de Apel Galați, și primarul Dumitru Nicolae, cel care a intervenit pentru preluarea unor școli, au fost primii care au oferit contracte firmei de pază nelicențiate. Între timp, firma a mai primit și Zona Liberă, precum și alte contracte bune de pază.

   Iank Security Guard, firmă în care fratele președintei ÎCCJ este asociat cu soția Margareta, a avut în ultimii ani cifre de afaceri ce au depăși 2 milioane de lei, cu profituri mici: 55.641 lei, în 2014, și 13.672 lei, în 2013. Interesant este și faptul că firma de pază are o cifră de afaceri semnificativă, cu toate că pracică uneori prețuri care nu pot acoperi cheltuielile interne, după cum reiese de pe un site de specialitate. Tot acolo sunt comentarii ale unor foști angajați nemulțumiți de tratamentul pe care l-au avut la Iank Security Guard.

 

   Sorin Țiței