De la sfârșitul săptămânii trecute, Petrică Hahui – directorul Poliției Locale Galați, și adjunctul său, Mihai Manoliu, supranumit ”pekinezul lui Marius Stan”, s-au așezat cloșcă pe procesul verbal de contravenție prin care a fost sancționat fiul deputatului ALDE Eugen Durbacă. Cei doi șefi ai Poliției Locale nu vor să se afle circumstanțele în care beizadeaua Cristofor Durbacă a fost încătușată și amendată, după ce a fost adusă la sediul foștilor gardieni publici.
În urmă cu câteva zile, după câteva șicane în trafic, așa cum afirmă martori oculari, șoferul unui Mercedes GL de culoare albă, care avea la numărul de înmatriculare grupul de litere VOX, a reușit să terorizeze o femeie ce se afla la volanul autoturismului propriu. Incidentul s-a produs în fața complexului comercial Ancora, din cartierul Mazepa. Individul violent, care a fost identificat ca fiind Cristofor Durbacă, a profitat de faptul că victima sa a oprit la trecerea de pietoni din fața complexului, a coborât din Mercedesul său și, după cum afirmă aceiași martori, ”cu spume la gură și cu un pistol în mână” a început să o amenințe pe femeie. Victima a apucat să apeleze 112 și, foarte repede, mai multe echipaje ale Poliției Locale și-au făcut apariția la locul incidentului. Polițiștii locali nu s-au arătat intimidați de faptul că individul violent, care părea în transă, este fiul deputatului ALDE Eugen Durbacă și l-au încătușat. Agresorul a fost adus la sediul de pe strada Traian, unde a fost amendat și apoi lăsat să plece fără a i se preleva sânge pentru a se constata dacă a consumat alcool sau alte substanțe interzise.
Acțiunea polițiștilor locali a fost anulată de cei doi directori, Petrică Hahui și Mihai Manoliu, a căror grijă imediată a fost să ascundă incidentul. Asta, de frica bătrânului politruk Eugen Durbacă, mamut politic comunist care mai are încă influență în zonă.
S.Ț.