Actualitate

Funcţionar al Primăriei Galaţi - cercetat de ANI pentru incompatibilitate
   Neregulile de sub preşul Primăriei Galaţi ies la iveală. Agenția Națională de Integritate a dat publicităţii un comunicat cu privire la starea de incompatibilitate a Mariei Popa, funcționar public în cadrul Primăriei Galați. În urma evaluărilor demarate la 23 martie 2011, s-a constatat că aceasta s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut, simultan, atât calitatea de funcționar public, în cadrul instituţiei, cât și calitatea de persoană fi
Electrocentrale acuză judecătorii de subiectivism în procesul Apaterm
   Conducerea Electrocentrale, principalul creditor al Apaterm, a decis, astăzi, să recuze completul de judecată care judecă procesul de faliment al societății de distribuție a agentului termic din Galaţi. Motivul invocate de conducerea CET este acela că magistraţii nu ar fi imparţiali. Eduard Urbanshi, directorul Electrocentrale, ne-a declarat că aceiași magistrați au judecat, la finele anului trecut, și recursurile formulate de societate împotriva unor decizii ale Tri
Ultima ţeapă a Primăriei: reabilitare termică pe banii gălățenilor
   Primăria Galați a ieșit, astăzi, la rampă cu o decizie ce vizează scutirea de la plata impozitelor a proprietarilor de locuințe, care își reabilitează termic  apartamentele. Lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par la prima vedere pentru că de această așa-zisă facilitate vor beneficia doar gălățenii care efectuează izolarea termică a întregului imobil. Practic, autoritățile locale au deschis sezonul la măsuri cu iz electoral.”Cei care își reabili
Primarul orașului Tg. Bujor – amendat din cauza gunoaielor
   Primarul oraşului Târgu Bujor, Ştefan Arfire, ar urma să achite nu mai puţin de 40.000 de lei, pentru deşeurile depozitate necorespunzător în mai multe zone din localitate. Faptul care a dus la amendarea edilului a fost constatat de către comisarii Gărzii de Mediu Galaţi, în urma unui control. ”În urma unei sesizări primite la Garda de Mediu Galaţi, în care ni se semnala faptul că, în anumite locuri, ar fi fost aruncate deşeuri, comisarii Gărzii de Mediu s-au d
Mircea Breahnă rămâne ilegal decan la Baroul Galaţi
   Avocaţii gălăţeni nu au reuşit, nici sâmbătă, să se întrunească într-un număr suficient de mare pentru a-şi alege conducerea. Din cei 465 de apărători cu drept de vot, nu s-au prezentat  decât 195 de avocaţi, astfel că în lipsa cvorumului necesar, actualul consiliu al Baroului Galaţi, dar şi decanul Mircea Breahnă, rămân în funcţie. Acest fapt a stârnit nemulţumirea avocaţilor care doreau schimbarea decanului, mai ales după ce Uniunea Naţională
La Galați sunt 15 locuri de muncă pentru 15.673 de şomeri
   În timp ce oferă  doar 15 locuri de muncă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi are în evidenţă nu mai puţin de 15.673 de şomeri, dintre care doar 4.194 primesc indemnizaţie de şomaj. Asta, în timp ce 11.479 nu beneficiază de niciun sprijin financiar din partea statului. Practic, acest fapt înseamnă că unui şomer nu îi revine nici măcar un sfert de loc de muncă vacant, oferta de joburi fiind foarte săracă comparativ cu cererea. Con
Notarii vor răspunde pentru matrapazlâcurile pe care le comit
    Anul trecut, doar un singur notar a fost exclus din Camera Notarilor Publici, la Galaţi, şi asta nu pentru eventuale ilegalităţi comise, ci pentru o banală abatere disciplinară. Vestea bună este că, de acum încolo, notarii publici nu vor mai putea scăpa basma curată dacă se dovedește că au creat un prejudiciu pentru că nu au verificat cu atenție actele în baza cărora au fost acordate ilegal apartamente sau terenuri. “Cine greşeşte plăteşte. Dacă se dov
Sindicaliștii din Combinat negociază mai mult între ei
   Liderii Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor au decis să îşi consulte, până luni după amiază, membrii de sindicat în ceea ce priveşte poziţia conducerii Combinatului de a–şi menţine decizia de a nu acorda nicio majorare salarială, ci doar un bonus. Potrivit liderului Sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, siderurgiştii-membri de sindicat, vor fi informaţi în legătură cu punctul de vedere inflexibil al administraţiei, urmând să fie înt
Corupție și contrabandă, cuvinte de ordine în 2011 la Galați
   Anul 2011 a fost unul încărcat de evenimente la Galați, când vine vorba de fărădelegi. Nu a fost lună lăsată de la Dumnezeu să nu se întâmple o grozăvie. Au fost jafuri armate, răfuieli între clanuri, reglări de conturi, crime sau accidente teribile. Sarea și piperul anului infracțional 2011 au fost însă corupția și contrabanda. Polițiști, arhitecți șefi, directori de instituții cu prestigiu au luat șpagă pe rupte, iar contrabanda cu țigări a atins apo
Cel mai mare evazionist din istoria Galaţiului nu scapă nici mort de judecată
   Valentin Şlepac este în continuare inculpat într-un proces penal, cu toate că a murit la sfârşitul anului trecut. Acesta a fost  mâna dreaptă a lui Sergiu Băhăian, cunoscut în România pentru că a omorât mai mulți oameni ai străzii, după ce le-a furat identitatea, pentru a face credite la bănci sau a înființa firme fantomă, astfel încât să țepuiască statul prin neplata taxelor. Un viciu de legislație a băgat în ceaţă judecătorii gălăţeni, care

Pagina 71 din 88