La aproape o săptămână de la furtuna de luni, instituţiile gălăţene încă nu s-au hotărât de cine aparţin stâlpii doborâţi. Astfel, Primăria pasează responsabilitatea în curtea societăţii Electrica, iar Electrica o pasează în curtea Transurbului. Timp în care gălăţenii care trec pe strada Morilor, ori pe strada Domnească, în zona blocurilor „P”, admiră această nouă tehnică feng shui de amenajare a spaţiului public cu stâlp îngheboşat. Surse din cadrul Serviciului de Salubrizare şi Iluminat Public al Primăriei au spus că stâlpii aparţin societăţii Electrica şi că tot ce ţinea de ei s-a rezolvat. „Stâlpii aparţin societăţii Electrica. Electrica trebuie să îi taie, să îi ia de acolo. Becurile aparţin de Primărie. Tot ce era bec spart şi consolă s-a strâns”, a explicat angajatul municipalității. Pe de altă parte, surse din cadrul Electrica au afirmat că nu este sigur dacă stâlpii aparţin de ei sau de Transursb. Realitatea este că niciuna dintre firme nu se agită să îşi dea seama de cine aparţin stâlpii. Constatăm astfel că autorităţile gălăţene sunt un soi de filosofi ce pun lumea între paranteze, care o suspendă. Șase zile nu au fost suficiente pentru a se întreba măcar ai cui sunt stâlpii. Urmează o perioadă nedeterminată, pentru repararea daunelor produse de furtună.
Andrei Tudosie