Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar gălăţean îşi vor primi, în următoarele zile, drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, aferente primului trimestru al acestui an. Municipalitatea a scăpat, astfel, de un proces pe care membrii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi se pregăteau să-l intenteze Primăriei, nemulţumiți fiind că instituţia anunţase, în bătaie de joc, faptul că profesorii nu-şi vor primi, în această lună, banii ce le reveneau ca urmare a unor procese intentate statului. „Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, a repartizat în cursul acestei zile Primăriei Municipiului Galaţi sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată necesare finanţării hotărârilor judecătoreşti. Urmează ca, până la sfârşitul săptămânii, Inspectoratul Şcolar şi Trezoreria să verifice, respectiv să confirme sumele de plată pentru fiecare caz în parte”, au transmis, marţi, reprezentanţii municipalităţii.
Reamintim că, la începutul lunii martie, cadrele didactice gălăţene au aflat, în bătaie de joc, printr-un e-mail remis de către Serviciul Buget din cadrul municipalităţii, că nu-şi vor primi, în această lună, drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti. Scrisoarea, transmisă unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiu, nu conţinea niciun fel de explicaţii cu privire la motivul pentru care profesorii nu-şi vor putea încasa banii aferenţi trimestrului întâi, astfel că vestea a generat panică în rândul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar gălăţean, care au ameninţat cu acţionarea în instanţă a Primăriei.
Cadrele didactice gălăţene trebuie să încaseze, conform hotărârilor judecătoreşti, nu mai puţin de 1.769.000 de lei, în următoarele zile.
Corina Dobre