Studenţii ameninţă cu ample acţiuni de protest în plan naţional, dar şi internaţional, din cauză că social-democraţii încearcă să politizeze casele de cultură ale studenţilor, prin forţarea actualilor directori să renunţe la postul ocupat. Liga Studenţilor Galaţi acuză liderii locali ai PSD că au tras sforile pentru ca instituţia să fie subjugată politic, întrucât, pe data de 1 aprilie, a avut loc numirea în funcţia de director interimar, prin detaşare, la insistenţele liderilor locali ai Partidului Social Democrat, a lui Cristinel Aurelian Ghiorghe „ de la firma de vândut lumânări, a cărui patron este”. ”Ministerul Tineretului şi Sportului a abuzat de atribuţiile sale şi a dat undă verde politizării Caselor de Cultură ale Studenţilor, în întreaga ţară. Mecanismele folosite, într-un mod deplorabil, au constat atât în detaşări ale directorilor dintr-o instituţie în alta – forţându-i astfel să îşi depună demisia - cât şi substituirea directă a unui interimat cu un altul. Este intolerabil acest gest de politizare a unei instituţii care, în ultimii 10 ani, a devenit un reper de bune practici şi care a fost cea mai performantă instituţie de gen din România, în scopul înlăturării oricăror suspiciuni referitoare la tentativele de politizare a instituţiilor noastre de suflet”, a afirmat Ionuţ Dumitraşcu, preşedintele Ligii Studenţilor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi.
„Este bizară înlocuirea cu un interimat adus din privat”
Cristi Mortu, fostul director al Casei de Cultură a Studenţilor, ne-a declarat că nu va contesta decizia Ministerului Tineretului şi Sportului deoarece „nu am nicio măsură juridică de a contesta această decizie. În schimb, este cel puţin bizară înlocuirea unui interimat cu un alt interimat, adus din mediul privat. Această schimbare nu a fost cu o anunţare, în prealabil. Eu asiguram tot un interimat, de trei ani de zile, doarece nu a existat interes pentru organizarea concursului sau nu s-a dorit”, ne-a spus Cristi Mortu.
„Da, am o adeziune la PSD”
Noul director al Casei de Cultură a Studenţilor ne-a confirmat faptul că este membru al PSD Galaţi: „Ştiu că astăzi s-a întrunit Liga. I-am invitat şi eu la mine, dar nu au venit, încă. Îi aştept să vină pentru a discuta. Am o adeziune la PSD, într-adevăr, însă nu deţin funcţii de conducere. Sunt dispus să-mi dau demisia din partid, dacă va fi nevoie”, ne-a declarat Cristinel Aurelian Ghiorghe.
Surse din mediul politic ne-au spus că noul director al Casei de Cultură a Studenţilor este pila consilierului judeţean Dorin Butunoi.
Cristian Sârbu