Bacalbașa a pierdut procesul pe care i l-a intentat jurnalistului Ticu Ciobotaru

   Un complet al Tribunalului Galați a respins, ca nefondată, acțiunea de intimidare a președintelui Consiliului Județului, Nicolae Bacalbașa, care l-a acționat în instanță pe jurnalistul Ticu Ciobotaru, de la România liberă. Bacalbașa a fost deranjat că ziaristul a făcut public, în mai multe articole, faptul vă manageriatul anestezistului la Spitalul de Urgență Galați a fost dezastruos. Pentru acest presupus ”prejudiciu moral”, medicul Bacalbașa s-ar fi mulțumit cu o ”reparație morală” în contum de 200.000 lei. În primă fază, un complet al Judecătoriei Galați a încercat ”să dea o palmă” libertății de exprimare, acordându-i anestezistului o despăgubire ”morală” de 10.000 lei, după care, la apel, instanța superioară i-a respins medicului cererea, ca nefondată.

   Reamintim că, printr-o semnătură, managerul Nicolae Bacalbașa a lăsat Spitalul Judeţean fără sistemul informatic integrat, absolut necesar pentru un act medical de calitate. Gestul directorului Nicolae Bacalbașa a dus, apoi, la executarea spitalului cu suma de 12,4 miliarde de lei vechi. Actul inconștient al managerului Bacalbașa a dus la o serie de procese pierdute de spital. Astfel că, în final, Spitalul de Urgență a trebuit să plătească către firma care implementa sistemul informatic, Info World SRL, suma de 1.238.378 lei. Mai grav, de aproximativ o lună, președintele CJ Galați a semnat un document prin care anulează auditul instituției pe care o conduce și prin care era identificat ca fiind singurul răspunzător pentru paguba de 12,4 miliarde de lei vechi.

 

   Bacalbașa s-a dat mare că este anestezist la Hyperion – în plângerea penală

   În dorința de a impresiona instanța de judecată și de a o determina să-i acorde ”despăgubiri morale” cât mai substanțiale, Bacalbașa a scos la iveală ceea ce procurorii care anchetează cazul clinicii Hyperion nu văd: faptul că anestezistul, care era și membru al Colegiului Medicilor, este complice la ilegalitățile dentistului Doboș. ”În plus, subsemnatul sunt angajat ca anestezist la Cabinetul Medical dr. Nină (clinica Hyperion – n.r.) și orice calomnie la adresa mea distruge încrederea pacienților și adresabilitatea în raport cu actul medical privat”, afirma în plângere Bacalbașa, în ideea că-l înfundă mai tare pe jurnalistul Ticu Ciobotaru.

   S.Ț.