Şeful Agenţiei Teritoriale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), consilierul local Viorel Trif, şi-a găsit, ieri-dimineaţă, roţile maşinii făcute praf. Vandalii i-au pus pe chituci maşina de serviciu democrat-liberalului gălăţean, tăindu-i cauciucurile şi înţepându-le, în parcarea din faţa blocului în care locuieşte. Aceasta este a doua oară în care directorul ANRSC este „avertizat”, în condiţiile în care, cu ceva timp în urmă, o altă maşină de serviciu a democrat-liberalului a fost făcută praf. Pe atunci, autorii au sărit cu picioarele pe capotă, făcând-o acordeon. „Cei care au săvârşit această faptă s-au îndreptat clar împotriva instituţiei care şi-a făcut datoria faţă de cele mai multe probleme de interes în ultima perioadă, inclusiv serviciile de energie termică. Am făcut plângere la Poliţie şi urmează să fie trimisă către Poliţie şi o adresă de la secretarul de stat, preşedintele ANRSC, Mircea Matei. Le solicităm organelor abilitate să facă o anchetă în acest sens, iar făptuitorii să răspundă penal pentru că este inacceptabil un asemenea gest”, ne-a spus Viorel Trif.
Mesajul de „prietenie”, transmis directorului ANRSC de persoane încă necunoscute, vine la aproximativ două luni de zile de când PDL-istul a primit o serie de apeluri cu număr privat în care era ameninţat, cerându-i-se să nu se mai implice în cazul Apaterm. La acea dată, şi prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, a fost ameninţat, prin telefon, să renunţe la a mai tranşa situaţia Apaterm. „Maşina, un Cielo, era condusă de mine şi colegii mei. Prima, pe care ne-au distrus-o, a fost o Nubira. Paguba la cea de-a doua se ridică la 1.000 de lei – cam atât au costat cauciucurile de iarnă”, a afirmat Trif.
Corina Dobre