Un gălățean cere daune de 20.000 de lei, de la Direcția pentru Protecția Copilului Galați, după ce a fost acuzat fără probe de corupție sexuală. Neculai Iorga s-a ales cu o plângere penală pe motiv că s-a dedat la acte imorale în raporturile cu nepotul său, dar Parchetul l-a scos zilele trecute de sub urmărire penală. Acuzațiile aduse lui Neculai Iorga sunt dintre cele mai grave. Reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Galați susțin că au aflat de la nepotul gălățeanului, un copil de 13 ani, că acesta i-a permis să se uite la filme cu conținut sexual explicit în mai multe rânduri. Acuzaţiile se bat cap în cap cu evaluările efectuate de asistenţii instituţiei, în urma cărora minorul a fost dat spre creştere unchiului său. Direcția pentru Protecția Copilului Galați a sesizat Parchetul, dar procurorii au concluzionat că nu există nicio dovadă care să susțină acuzațiile.
Protecţia Copilului tace mâlc
Bărbatul consideră că imaginea i-a fost grav afectată de cele întâmplate și vrea acum să obțină daune de la instituţia care l-a reclamat penal. Dacă va câştiga procesul deschis împotriva Direcției pentru Protecția Copilului Galați, gălăţenii vor suporta daunele din propriul buzunar, pentru că acestea vor fi plătite de la bugetul judeţului. “Am fost nedreptăţit pentru că s-au spus tot soiul de lucruri neadevarate despre mine. Consider că cei care m-au reclamat trebuie să răspundă acum pentru că oamenii şi-au făcut o anumită părere despre mine, care nu are legătură cu cine sunt eu”, ne-a declarat Neculai Iorga. Avocata gălățeanului ne-a spus că s-a ajuns în această situație pentru că s-au făcut presiuni asupra copilului să declare lucruri care nu erau adevărate. “Copilul a fost bulversat de către Direcţia pentru Copilului şi aşa a ajuns să declare toate acele lucruri despre unchiul său. Parchetul a făcut dreptate, pentru că poliţiştii şi procurorul de caz au studiat atent probele şi au ajuns la concluzia că acuzaţia nu are niciun temei”, a precizat Biatrice Martiş, avocata lui Neculai Iorga. Contactată de noi, purtătoarea de cuvânt a Direcției pentru Protecția Copilului Galați, Tania Calcan, ne-a declarat că nu dorește să facă vreo declarație în legătură cu acest caz.
Silvia Cernov