Dacian Makszin, Petru Ifrosa și Gabriela Constantin au confirmat încă o dată titlul lor de campioni naționali, câștigând aurul la probele individual și pe echipe, în cadrul campionatului național de tenis de masă, care a avut loc la Cluj, sâmbătă, 22 iunie.
Dacian Makszin este primul sportiv care a calificat România la concursul de tenis de masă din cadrul Jocurilor Paralimpice și a înregistrat rezultate foarte bune anul trecut la Londra. Petru Ifrosa și Gabriela Constantin sunt, de asemenea, jucători de tenis de masă de top, multipli campioni în concursuri naționale și internaționale.
Campionatul din Cluj a oferit șansa de a confirma profesionalismul sportivilor cu experiență, dar și de a identifica tineri sportivi cu dizabilități care ar putea aduce o valoare adăugată echipei naționale paralimpice. Răzvan Bălan, în vârstă de 20 de ani, din Bistrița, recent alăturat sporturilor paralimpice, este la prima sa participare la un campionat național și a impresionat deja ca fiind un jucător foarte bun, câștigând proba pe echipe.
Șase sportivi cu sindromul Down au participat în clasa 11 (pentru deficiențe mintale), o premieră în cadrul unui campionat național paralimpic, înregistrând rezultate foarte bune. Aceasta a fost cea mai importantă competiție de tenis de masă a anului, reunind 70 de participanți care au luptat să câștige puncte (20 pentru fiecare meci câștigat) ce vor conta pentru echipele naționale care vor reprezenta România în competițiile internaționale, unde sportivii se califică pentru Jocurile Paralimpice.
Campania națională “Susținem adevărații învingători”, lansată de Olympus alături de Comitetul Național Paralimpic (CNP), are scopul de a sprijini activ sportivii cu dizabilități în lupta pentru victorii, în drumul lor catre Rio de Janeiro, unde vor avea loc Jocurile Paralimpice din 2016. Campania sprijină, de asemenea, eforturile CNP în a asigura accesul antrenorilor și sportivilor la concursurile naționale și internaționale, precum și pentru a asigura accesul acestora la sălile de antrenament și echipamentele sportive necesare, alături de programe de nutriție.
"Nu vă puteți imagina bucuria celor șase sportivi cu sindromul Down, care au participat la concurs, atunci când și-au văzut rezultatele și încrederea pe care le-au dat-o. Acest entuziasm pe care îl vedem, de asemenea, pe fețele sportivilor cu dizabilități locomotorii, atunci când participă la concurs, este mai mult decât suficient pentru a ne motiva în a da tot ce avem mai bun pentru a îi ajuta să-și depășească limitele și dezvolta talentele”, a declarat Sally Wood-Lamont, preşedinte al Comitetului Naţional Paralimpic Român.