De marți, de la ora 19.00, pe esplanade Casei de Cultură a Sindicatelor, începe a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului. La ediţia de anul acesta vor participa 10 ţări, dacă includem şi România, alături de Moldova, Turcia, Slovacia, Bosnia Herţegovina, Macedonia, Grecia, Ucraina şi Bulgaria. “Sunt mai multe cu trei decât anul trecut. Am lărgit aria de selecţie, pentru că suntem, de anul trecut, membri ai SIOF, adică ai Consiliului Internaţional al Festivalurilor Folclorice. Am avut peste 40 de ansambluri care şi-au manifestat dorinţa de a participa la Festivalul nostru, am făcut o selecţie riguroasă şi iată că au răspuns rigurozităţii noastre nouă ansambluri din străinătate”, a explicat Sergiu Dumitrescu, directorul Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”. Juriul festivalului este format din: Teodor Vasilescu - artist emerit, care va fi şi preşedintele juriului, coregraful Marin Barbu - directorul ansamblului „Baladele Deltei”, de la Tulcea, Ştefan Coman, dirijorul macedonean Stojko Micovski şi directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Sergiu Dumitrescu. În seara deschiderii, va susţine un recital solista Mioara Velicu, iar pe 15 august, vor concerta, în cadrul Festivalului, Gelu Voicu şi taraful său.
Andrei Tudosie