Ministerul Educaţiei formează profesionişti, dar îi plăteşte mizerabil

   Nu mai puţin de 6.098 de cadre didactice din judeţele Galaţi şi Ialomiţa vor fi instruite, până la finele anului 2013, pentru a deveni adevăraţi profesionişti în educaţie europeană şi reformă. Inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic din cele două judeţe sunt angrenate, de un an de zile, în mega-programul PEER (Profesionişti în Educaţie Europeană şi Reformă), etichetat drept „cel mai valoros proiect al ISJ Galaţi”. Programul, care se ridică la 20.777.296 de lei, îşi propune să îmbunătăţească actul educaţional, dezvoltarea unor centre performante de formare continuă, ameliorarea relaţiei dintre şcoală şi părinţi, prin informarea periodică a rezultatelor elevilor, cu ajutorul unui catalog virtual.

 

   1.688 de cadre didactice au spus „da”

   Nu mai puţin de 1.688 de dascăli gălăţeni şi ialomiţeni au participat, în cel un an de zile care s-a scurs de la startul proiectului, la modulele care le certifică profesionalismul în actul educaţonal. Până la finele lui 2013, însă, la cursurile de formare continuă vor participa 630 de consilieri şcolari, 370 de mentori şcolari, 1.000 de cadre didactice din învăţământul primar, dar şi 500 din învăţământul profesional şi tehnic. Alte 800 de cadre didactice din învăţământul secundar inferior, 650 din cel secundar superior, dar şi 620 de angajaţi – personal didactic şi didactic auxiliar cu funcţii de conducere, monitorizare, evaluare şi control în învăţământ – sunt aşteptate, de asemenea, să devină profesionişti cu acte în regulă. „Este greu de gestionat un astfel de proiect, mai ales când vorbim de 6.000 de persoane. Înseamnă un buget enorm, dar şi foarte multă muncă depusă. Cred, însă, că vom încheia cu brio cel mai valoros proiect al ISJ. 80% din personalul didactic şi didactic auxiliar din şcolile gălăţene şi ialomiţene va fi instruit în cadrul proiectului”, a spus Doru Resmeriţă, inspectorul şcolar general al ISJ Galaţi.

   Proiectul îşi propune, printre altele, adaptarea profesorilor şi a elevilor la cerinţele unei societăţi moderne, în schimbare, în acord cu cerinţele Uniunii Europene. Până acum, Ministerul Educaţiei nu a arătat, însă, că se gândește şi la remunerarea dascălilor aşa cum se cuvine într-o societate membră a Uniunii Europene.

   Corina Dobre