Tribunalul Galaţi l-a condamnat, vineri, pe conferenţiarul universitar Neculai Chifan la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită. Fostul prodecan al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos" Galaţi a ajuns în boxa acuzaţilor, după ce a fost filmat de reporterii unei televiziuni naţionale când primea 100 de euro pentru a vinde o lucrare de licenţă unui student. Neculai Chifan este profesor doctor în matematică, cu o vechime de peste 25 de ani în învăţământ, şi a publicat 10 cărţi de specialitate şi 25 de lucrări ştiinţifice. Profesorul universitar şi-a anunţat demisia din funcţiile de prodecan şi din cea de membru al Senatului Universităţii "Dunărea de Jos", înainte ca structura de conducere a instituţiei de învăţământ să decidă sancţiunile în cazul său.
Şpagă între 100 şi 200 de euro
Procurorii anticorupţie au stabilit că profesorul universitar a promis că va elibera alte 30 de lucrări de licenţă, realizate de studenţii absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos" Galaţi, în schimbul unor sume de bani variind între 100 şi 200 euro. Circa 100 de studenţi ai Universităţii „Dunărea de Jos” au strâns semnături de susţinere pentru profesorul universitar, însă conducerea Ligii Studenţilor din Galaţi a cerut Senatului Universităţii să ia măsuri drastice împotriva lui Neculai Chifan, pentru a descuraja astfel de practici. Neculai Chifan a fost obligat de judecătorii Tribunalului Galaţi să plătească şi cheltuielile de judecată, în sumă de 3.200 de lei. Profesorul universitar, dar şi procurorii anticorupţie, pot ataca hotărârea cu apel la instanţa superioară.
Silvia Cernov