Clubul Oțelul funcționează în cadrul unei firme dubioase

Puțini gălățeni iubitori de fotbal cunosc faptul că mândria lor, clubul Oțelul Galați, este de fapt o afacere tulbure, în care sunt implicate personaje contestate de la malul Dunării. Ionel Borș, personaj implicat în privatizarea păguboasă a Sidex, a pus mâna pe clubul de fotbal într-o situație în care gruparea sportivă fusese adusă la faliment de președintele M M Stoica. Din acel moment, clubul, devenit firmă privată pe acțiuni, a intrat într-o aură de mister și s-a creat în jurul lui legenda că este finanțat chiar de Mittal. Recentul scandal, dintre președintele Marius Stan și patronul Ionel Borș, a lăsat să se înțeleagă că finanțarea clubului nu ar fi tocmai limpede. Mai mult, clubul Oțelul cară cu el în spate un ”cadavru”, Asociația Sportivă CF Oțelul, cu o datorie la buget de peste 107 miliarde de lei vechi (cam 2,5 de milioane de euro).                        

 

   Omnipotentul Borș

   Asociația Sportivă CF Oțelul, devalizată sub conducerea lui M M Stoica, avea datorii către bugetul de stat de 107 miliarde de lei vechi, în martie 2005, atunci când a apărut omul providențial, Ionel Borș. Printr-un artificiu, acesta a transferat echipa de fotbal în patrimoniul unei firme pe acțiuni, SC Fotbal Club Oțelul SA. Firma, apărută peste noapte, a mai păstrat în ea doar o urmă din asociația falimentară, adică 4%. Noii proprietari, fiecare cu pachete de acțiuni de câte 19,2%, au devenit niște angajați ai Mittal Steel, care aveau o singură calitate, aceea de a executa ordinele lui Ionel Borș. Astfel, la data înregistrării firmei, ca și acum, mai puțin funcțiile deținute în Combinat, acționari sunt: Ionel Borş – senior manager, Mirela Gătin – director Juridic, Ioan Ungureanu – director Furnale, Aurelian Mocanu – inginer şef UETU şi Nicu Radu - director Investiţii. Interesant este faptul că nici unul dintre cei cinci proprietari ai echipe de fotbal nu era acţionar în vreo altă firmă, deci, teoretic, nu avea posibilităţi materiale pentru a susţine FC Oţelul, în afara salariului din Mittal Steel. Cu toate acestea, din 2005, cu sposorizări mici de la municipalitate și de la noul patron al Combinatului, clubul de fotbal a vehiculat sume importante de bani a căror proveniență a fost controlată de același Ionel Borș. Numai anul trecut, la o cifră de afaceri de aproape 18 milioane lei, pierderile și datoriile sunt de 3 milioane lei. Practic, în club sunt doi ”finanțiști”, Ionel Borș - președintele Consiliului de Administrație, cel care se ocupă de aportul nebulos de capital al firmei, și Marius Stan, administratorul bugetelor oferite de salariatul în Combinat, Ionel Borș. Tocmai sumele neelucidate de bani care tranzitează clubul au stat la baza scandalului recent dintre Stan și Borș, afirmă surse din club. Miza finaciară imensă și interesele de ordin politic - teoretic, Borș(care aspiră la șefia PSD) și Stan, fiind aliați în USL - au făcut să se pună batista pe țambal rapid. Mai mult, dosarul penal privind evaziunea fiscală a asociației CF Oțelul, a dispărut. După ce Economicul de la IPJ și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați l-au blocat ani buni, a venit rândul IGPR și al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție să-l facă uitat.

   Sorin Țiței