La nici două săptămâni de la alegeri, liberalii şi conservatorii gălăţeni se confruntă deja cu probleme în căminul conjugal. Postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţui, care revine ACD (Alianţa de Centru Dreapta, din care fac parte PNL şi PC), a stârnit furie în rândul conducerii celor două partide. În timp ce liberalii trag tare pentru ca Tania Bogdan să primească un al doilea mandat de vicepreşedinte, conservatorii se luptă să îl impună pe Eugen Durbacă la dreapta lui Bacalbaşa, cei doi bunicuţi fiind, de altfel, în particular, şi buni prieteni. Surse din interiorul USL ne-au mărturisit că Eugen Durbacă este, în acest moment, greu încercat din punct de vedere politic şi riscă să se ofilească şi mai mult, în condiţiile în care, dacă nu va accepta ca Tania Bogdan să ocupe funcţia de vice, riscă să o piardă pe cea de viceprimar, ce urmează a fi preluată de protejatul său Radu Cosca. De altfel, mai multe voci din tabăra liberală, condusă de Victor Paul Dobre, afirmă că Durbacă nici măcar nu se află în postura de a negocia, întrucât PC-ul, la nivel de judeţ, nu a reuşit să bifeze, în alegeri, decât doi primari – în comunele Griviţa şi Independenţa. Potrivit unui alt scenariu care circulă în mediul politic, Eugen Durbacă are mari şanse să primească un loc pe listele USL pentru Parlamentare, dacă va renunţa să mai tânjească după fotoliul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţului. Acesta ar putea să candideze chiar în colegiul avocatului său de casă aflat în arest, deputatul Mihail Boldea, fiind îmbrobodit de către „binevoitori” că, astfel, ar putea beneficia de imunitate în dosarul Aviasan, instrumentat de către DNA. Baronul local Eugen Durbacă dă semne, după mulţi ani de zile în care a dominat politicul la nivel de judeţ, că este strâns cu uşa să se retragă chiar în eşalonul trei, întrucât conservatorul a pierdut frâiele puterii odată cu abandonarea candidaturii pentru Primărie (din motive de DNA).
Cel de-al doilea post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi îi va reveni social-democratului Cornel Hamza (omul de încredere al ministrului Dan Nica), conform anunţului făcut, vineri, de către preşedintele PSD, Dan Nica.
Corina Dobre