Şefii de la Galaţi ai PSD, PNL şi PDL au primit cadou, din partea partidelor pe care le slujesc, avansări în grad în Armată, fără să aibă, însă, vreun merit militar. Greilor din politica gălăţeană le-au fost gâdilate orgoliile, în timpul guvernării propriilor partide, cu avansarea la rang de ofiţeri, iar astăzi se mândresc cu numeroşi epoleţi pe umăr, fără să săvârşească, în schimb, vreun act de mare vitejie pentru patrie. Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica (preşedintele PSD Galaţi), a devenit, în anul 2004, în timpul Guvernului Adrian Năstase, căpitan în Armată, cu sprijinul şi condeiul lui Ioan Talpeş – ministru pe probleme de apărare naţională, la acea vreme. Social-democratul se bucură, în prezent, de patru stele pe umăr (trei trese). Ministrul Administraţiei, Victor Paul Dobre (preşedintele PNL Galaţi), a devenit maior, în anul 2006, în timpul guvernării lui Călin Popescu-Tăriceanu. Demnitarul gălăţean a fost răsplătit cu o tresă şi un galon de către ministrul Apărării Naşionale de la acea vreme, liberalul Teodor Athanasiu. Chiar dacă, în prezent, politica nu îi mai conferă mari beneficii, după ce a trecut în opoziţie, deputatul Mircea Toader, preşedintele PDL Galaţi, se bucură, în acte, de un titlu de colonel. Democrat-liberalul are pe umeri trei trese şi un galon, însemne militare pe care le-a primit cadou în anul 2010, în timpul Guvernului Emil Boc (2). Atunci, ministru al Apărării Naţionale era nimeni altul decât UNPR-istul Gabriel Oprea. Democrat-liberalul Mircea Toader are, astfel, trei trepte în ierarhia militară peste Dan Nica şi două treapte peste Victor Paul Dobre.
Corina Dobre