După ce a pierdut procese de zeci de milioane de euro, din cauza incompetenţei ori lipsei de interes sau pregătirii profesionale precare a juriştilor proprii, Primăria Galaţi va apela la o casă de avocatură care să reprezinte interesele municipalităţii în instanţă. Consilierii locali au aprobat, ieri, un proiect de hotărâre privind achiziţionarea serviciilor juridice pentru reprezentarea Primăriei în instanţă, urmând ca municipalitatea să pună la punct un caiet de sarcini şi să organizeze o licitaţie în acest sens. „Am constatat că cine vrea să facă bani, dă în judecată Primăria şi câştigă. Avem un proces în care petentul a dat în judecată Consiliul Local şi a câştigat 4,5 milioane de lei. Cu penalităţi, ajunge totul la 10 milioane de lei. Procesul se reia, Primăria fiind cea acţionată în judecată. Este un pericol. Mai este un exemplu în care Primăria este parte în proces. Două clădiri ilegal construite pe strada Carnabel, pe scheletul unei vechi clădiri a Primăriei. Primăria se apără, venind cu acte doveditoare că acea clădire veche are valoare de 34,24 de lei. Sunt situaţii hilare care ne fac să apelăm la această metodă, să apelăm la o casă de avocatură serioasă care să ne apere interesele”, a declarat primarul municipiului Galaţi, liberalul Marius Stan.
Juriştii perdanţi – la loc de cinste în Primărie
În ciuda faptului că cei 10 jurişti ai Primăriei Galaţi au pierdut pe bandă rulantă procese extrem de importante, „ajutând” la scoaterea din patrimoniu a unor imobile însemnate, Marius Stan îi va păstra la loc de cinste în Primărie. Astfel, gălăţenii vor plăti, atât pentru o casă de avocatură competentă, cât şi pentru juriştii care au ţinut morţiş, de-a lungul anilor, să se remarce prin incompetenţă. „Juriştii vor rămâne şi vor răspunde de legalitatea documentelor din Primărie. Vor avea menirea să pregătească documentele din punct de vedere legal”, a precizat Stan.
În prezent, personalul din cadrul Departamentului Juridic şi nu numai este evaluat, în Primărie fiind în desfăşurare un control, care are rolul de a semnala diverse nereguli. Controlul va fi, însă, urmat de un audit ce va fi efectuat de către o firmă specializată în domeniu, desemnată în urma unei licitaţii. Informaţia ne-a fost confirmată de către primar.
Primăria Galaţi a cheltuit, lunar, pentru fiecare jurist în parte, câte 1.200 de lei. Pe lângă aceşti bani, municipalitatea a mai oferit, în fiecare lună, peste 15.000 de lei unor avocaţi, cu care avea încheiate contracte de asistenţă juridică: Doina Udrescu, Sorin Angheluţă şi Georgeta Iordache. Primii doi provin, însă, din rândul juriştilor din cadrul Primăriei Galaţi. Cu o armată de jurişti şi avocaţi, ce încasau peste 200.000 de lei, anual, municipalitatea a pierdut cele mai importante procese şi, definitiv, clădiri precum Palatul „Simion Gheorghiu”, sediul Regionalei CFR, Casa Căsătoriilor, Liceul „Alexandru Ioan Cuza”, Maternitatea „Buna Vestire”, precum şi actualul sediu în care funcţionează Primăria.
Corina Dobre