Pentru a fi siguri că prind un loc cald în parlament, la alegerile din 9 decembrie, cei doi peciști au furat startul și s-au grăbit să-și cheme televiziunile de partid pentru a-i filma cât de evlavioși și mărinimoși sunt. Vânzoleală mare, duminică dimineață, în cartierele Țiglina III (colegiul deputatului Bogdan Ciucă) și Micro 40 (acolo unde intenționează să candideze Eugen Durbacă). Pentru a impresiona babele trecute de 60 de ani, cei doi politicieni au închiriat șapte microbuze și au organizat o mini-excursie la mănăstirea Tudor Vladimirescu. În timp ce Bogdan Ciucă a preferat să nu-și facă apariția printre pensionarii agitați să prindă un loc în microbuze, Eugen Durbacă a apărut în fața camerelor de luat vederi, pentru a juca un teatru ieftin. Îmbrăcat într-un costum negru și cu o atitudine de om important, conservatorul s-a pupat cu câteva pensionare și s-a chinut să mimeze că este preocupat de soarta lor. După scurta lecție de mărinimie, a urmat un discurs penibil, în care Durbacă a ținut să precizeze că este o acțiune de suflet și nicidecum campanie electorală. „Eu și deputatul Bogdan Ciucă organizăm mereu astfel de acțiuni de suflet. Până la Crăciun, în fiecare duminică vom face astfel de excursii la mănăstirile din apropierea Galațiului. Sunt suportate din bani proprii, nu de la partid”, a spus Durbacă. Deși nu vrea să recunoască oficial că va candida în colegiul nr.4, din Micro 40, care, în acest moment, este reprezentat de democrat-liberalul Marius Necula, Durbacă a început să fie cât mai des prezent prin acest cartier. De altfel, electoratul pe care se bazează pecistul este ușor de manevrat. Majoritatea celor care trăiesc în Micro 40 sunt oameni simpli, și săraci, care ar face orice pentru un kilogram de făină sau o excursie la mănăstire.
Sergiu Damian