Deputatul PSD Aurel Nechita - incompatibil și obligat să renunţe la Colegiul Medicilor şi la Facultatea de Medicină

   După scandalul izbucnit între Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi deputatul social-democrat Florin Pâslaru, declarat în conflict de interese şi incompatibil, un alt parlamentar gălăţean din tabăra PSD riscă să fie pus la zid de către inspectorii de integritate. Deputatul Aurel Nechita ar putea fi surprins, din nou, în incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate, dacă nu renunţă la funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor, dar şi la cea de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi. Potrivit Legii 96/2006 privind statutul parlamentarilor: „calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului”.

   Surse din medicina gălăţeană ne-au spus că în cadrul Colegiului Medicilor se dau adevărate lupte pentru adjudecarea fotoliului de preşedinte, în condiţiile în care social-democratul Aurel Nechita este obligat de lege să renunţe la funcţia de conducere. În ciuda faptului că ORL-istul Dumitru Cristea (fost preşedinte) visează să revină la conducerea organizaţiei, potrivit unor surse, cel mai probabil, deputatul Nechita va delega unul dintre vicepreşedinţi să îi ia locul. Este vorba despre medicii Dana Tutunaru, Mariana Gabriela Dragomir şi Mihai Polinschi. Şi doctorul Dorel Firescu, recunoscut drept un apropiat al social-democraţilor din medicina gălăţeană, are şanse mari să se afle „în cărţi” pentru ocuparea fotoliului de preşedinte al Colegiului Medicilor.

 

   PSD-istul Nechita – client fidel al inspectorilor de integritate

   Deputatul Aurel Nechita a mai fost descoperit, de două ori, în incompatibilitate de către inspectorii din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate. Din această cauză, social-democratul a primit, din partea ANI, interdicţie de a mai deţine o funcţie publică timp de trei ani, însă decanul Facultăţii de Medicină a contestat în instanţă verdictul Agenţiei. Conform datelor postate pe pagina web a Agenţiei Naţionale de Integritate, în luna mai a acestui an, ANI a constatat, „în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către Nechita Aurel, Decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi (07.02.2008 - prezent) și Șef de Secție în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă pentru Copii Sf. Ioan din Galaţi (09.02.2005 – prezent) (...) În urma evaluărilor demarate la data de 16.09.2011, s-au constatat următoarele: Nechita Aurel s-a aflat, în perioada 08.12.2008-12.01.2009, respectiv 01.10.2009 - prezent, în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia de Şef de Secţie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Ioan din Galaţi, cât şi funcţia de Decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Dunărea de jos din Galaţi, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 180, alin. (1), lit. b)  și art. 184, alin. (5) și alin. (12) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani”.

   Corina Dobre