Parlamentarii gălățeni din Opoziţie au refuzat să-şi dea votul pentru noul Statut al demnitarilor

   Modificarea Statutului parlamentarilor a stârnit un adevărat război între demnitarii Opoziţiei şi cei ai Puterii, care s-au reunit, joi, în plen. Deputaţii şi senatorii gălăţeni, membri ai PDL şi PP-DD, au refuzat să voteze proiectul de lege modificat de către USL, potrivit căruia aleşii ilegalişti din Parlamentul României sunt protejaţi printr-o serie de noi prevederi.

 

   Demnitarii PP-DD au părăsit plenul în semn de protest

   Deputaţii şi senatorii PP-DD au avut cea mai dură reacţie dintre parlamentarii protestatari. Nemulţumiţi de faptul că USL nu a eliminat imunitatea în cazul aleşilor, deputaţii şi senatorii PP-DD au părăsit plenul. Senatorul Nicolae Marin ne-a spus că parlamentarii Puterii au încălcat regulamentul, întrucât proiectul de lege privind modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor a ajuns pe masa aleşilor Opoziţiei cu doar puţin timp înainte de dezbaterea în plen. „Ambele grupuri au părăsit sala, atât cel din Camera Deputaţilor, cât şi cel din Senat. Noi am contestat privilegiile oferite deputaţilor şi senatorilor, precum şi faptul că imunitatea, în cazul acestora, a fost păstrată. Pe lângă toate acestea, au şi încălcat procedura. Nu am avut timp să studiem proiectul, pentru că l-am primit abia în plen. Ne-au dat un vraf de hârtii şi au rezolvat problema. Să îşi asume această lege. Noi nu suntem de acord nici cu ea, dar nici cu modul de operare al celor din USL”, ne-a mai declarat Nicolae Marin.

Şi parlamentarii democrat-liberali au refuzat să voteze modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor. Chiar dacă nu au părăsit sala, precum colegii din Opoziţie, demnitarii PDL au refuzat să spună „da” proiectului de lege înaintat de către USL. Potrivit deputatului Mircea Toader, deputaţii şi senatorii PDL au protestat astfel, întrucât amendamentele acestora nu au fost acceptate.

 

   Diurna, redusă la jumătate

   Pe lângă modificările halucinante care pun la adăpost parlamentarii ilegalişti, noul Statut al deputaţilor şi senatorilor conţine şi o prevedere pozitivă: aleşii vor primi doar 4.000 de lei, în loc de 8.000, de cât beneficiază în prezent, pentru diurnă. Astfel, parlamentarii vor fi nevoiţi să-şi achite din aceşti bani atât cazarea, masa, cât şi utilităţile. „Eu am optat, şi de această dată, pentru închirierea unui apartament. Am ales asta din raţiuni economice. Este mai ieftin, dar şi mai confortabil. În chirie îţi poţi pregăti şi ceva de mâncare, pe când la hotel eşti obligat să mănânci numai la restaurant. Eu nu-mi permit asta. Ar trebui trimişi toţi parlamentarii la gazdă. Cu 40 de milioane de lei vechi te descurci foarte bine cu chirie, mâncare şi utilităţi, indiferent ce s-ar spune. Să ţinem cont, totodată, că un parlamentar petrece în medie doar două nopţi pe săptămână în Bucureşti”, ne-a declarat senatorul liberal Paul Ichim.

   Corina Dobre