Liberalii s-au impus în faţa social-democraţilor, după mai bine de trei săptămâni de tratative la nivel înalt. PNL şi PSD au căzut la pace privind desemnarea candidatului pentru fotoliul de edil-şef al comunei Pechea. După negocieri intense, presărate cu scântei, care au ţinut aproximativ o lună, liberalii şi social-democraţii au convenit să mizeze pe un candidat comun pentru alegerile parţiale, care vor avea loc pe data de 24 februarie. Chiar dacă deputatul Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi, a refuzat să divulge numele candidatului USL, surse din mediul politic ne-au spus că fostul primar al comunei, liberalul Iancu Boldea, va fi înscris în cursa pentru Primărie, din partea Uniunii. „Am avansat în ceea ce priveşte candidatul. USL va avea candidat comun la Pechea. Zilele următoare veţi afla cine este acesta”, ne-a declarat Victor Paul Dobre.
Campania electorală pentru alegerea unui nou primar al celei mai mari comune din judeţul Galaţi va debuta pe data de 10 februarie, întrucât, potrivit legii, perioada dedicată propagandei electorale, în cazul alegerilor parţiale, este redusă la jumătate. Potrivit senatorului Nicolae Marin, fostul edil-şef al comunei Pechea, până la finele săptămânii viitoare, formaţiunile politice gălăţene trebuie să-şi înscrie candidaţii în cursa electorală.
Corina Dobre