Partidul Noua Republică a lansat o serie de critici la adresa primarului Marius Stan, dar şi a Consiliului Local, pe care îi acuză că risipesc banul public pe pomeni electorale. Republicanii au declarat că municipalitatea oferă pensionarilor abonamente gratuite după ureche, fără să aibă o evidenţă clară a persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, dar, mai ales, a veniturilor acestora, precizând că „nu toţi pensionarii de peste 65 de ani au nevoie de cârja de la stat. „De curând, s-a votat în Consililul Local, fără prea multă analiză, înlocuirea abonamentelor gratuite acordate pensionarilor pentru transportul în comun cu un număr de bilete gratuite. Astfel, pensionarii de peste 65 de ani, care până acum beneficiau de un abonament gratuit pe toate liniile, de la 1 martie au primit 30 de bilete gratuite, pensionarilor cu pensii de 350 de lei revenindu-le 15 bilete gratuite, iar şomerilor 10 bilete. N-a durat mult şi consilierii locali s-au gândit să schimbe schimbarea, venind cu propunerea ca pensionarii de peste 65 de ani să poată alege între abonamentul gratuit sau tichete. Aşa am aflat că Primăria nu are o evidenţă clară a numărului de pensionari cu vârsta de peste 65 de ani şi, bineînţeles, nici a veniturilor acestora. Noi considerăm că, înainte de toate, s-ar fi impus întocmirea unei evidenţe clare, şi abia apoi redistribuirea subvenţiilor. Pe baza unei evidenţe a numărului real al pensionarilor care depăşesc vârsta de 65 de ani şi a veniturilor obţinute, s-ar fi putut acorda subvenţii doar acelor pensionari cu pensii mici şi nu tuturor”, a declarat Cristina Dobreanu, preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Noua Republică.
„Răzgândirea edililor se face pe banii noştri”
Republicanii au criticat lipsa de coerenţă şi viziune a conducerii municipalităţi, întrucât, la doar câteva luni după ce Primăria a dispus înlocuirea şi vopsirea bordurilor de pe Strada Brăilei, acestea sunt acum îndepărtate pentru lucrările de refacere a scuarului. „Privim cu rezerve mega-proiectele avute în vedere de primarul Marius Stan, menite să transforme peste noapte un oraş care se află cu un picior în Valea Jiului ( Galaţiul fiind al doilea oraş din ţară cu rata cea mai ridicată a şomerilor neindemnizaţi ) într-un mic Las Vegas: gala de box am avut, urmează un stadion-mall şi tunelul pe sub Dunăre. Planuri mari, dar cum se face că ne împiedicăm în proasta gestionare a celor mai simple probleme: bordurile şi subvenţiile acordate pensionarilor? Prima măsură luată de primar, anul trecut, la început de mandat, a fost vopsirea în roşu-alb a bordurilor de pe Brăilei. În scurt timp, din cauza intemperiilor şi a schimbării de plan, toată munca şi banii s-au dus pe apa sâmbetei: culoarea semnalizatoare s-a scorojit, iar bordurile au fost scoase întrucât scuarul din mijlocul străzii Brăilei urmează să fie amenajat cu fântâni arteziene. Orice răzgândire a edililor locali se face pe banii noştri”, a mai afirmat Cristina Dobreanu.
Corina Dobre