Democrat-liberalul Ionel Petrea, eternul director al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, a fost revocat, marţi, printr-un ordin de ministru, din funcţia de director al instituţiei, după ce a lipsit mai multe ore de la serviciu. Fostul director al ITM Galaţi ne-a declarat că ministrul Muncii îi impută 14 ore în care a absentat pe parcursul unui an de zile. „Am primit înştiinţarea marţi seară. Este o situaţie mai complicată. Mi se reproşează încălcarea programului de lucru. Am primit ordinul de revocare din funcţie pentru abateri, respectiv pentru faptul că am lipsit 14 ore de la serviciu într-un an. Sancţiunile se acordă, în schimb, gradual, conform legii”, a afirmat Ionel Petrea. Acesta ne-a mai spus că va ataca în instanţă decizia Ministerului Muncii: „Potrivit legii, pot ataca în instanţă decizia, în termen de 30 de zile. Cu siguranţă o voi face, mult mai devreme”.
Chiar dacă pentru fotoliul de director al ITM Galaţi se vehicula numele fostului subprefect PNL Marcela Sighinaş, surse din mediul politic au infirmat, precizând că liberala nu se mai află în graţiile liderilor partidului de la Bucureşti. ITM Galaţi aşteaptă să i se comunice decizia inspectorului general de stat cu privire la noul director al instituţiei.
Corina Dobre