Eugen Chebac - ameninţat cu excluderea din PSD

    Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, social-democratul Eugen Chebac, riscă excluderea din partid dacă va aloca vreun leu, din banii care vor veni de la bugetul statului, către primăriile din localităţile conduse de primari PDL. Surse din PSD ne-au declarat că, în cadrul ultimei delegaţii permanente a PSD Galaţi, s-a decis ca, în cazul în care Guvernul Boc va aloca direct fonduri către primăriile conduse de primari pedelişti, niciun leu care va intra de la bugetul statului în cel al Consiliului Judeţului să nu fie alocat localităţilor conduse de portocalii. Un rol important în luarea acestei decizii l-a avut, potrivit informaţiilor noastre, tabăra pesedistă condusă de Dan Nica, grupare care îl sprijină pe doctoral Bacalbașa la șefia CJ. Pesediştii au decis ca, în cazul în care Eugen Chebac nu va respecta decizia lor, împotriva acestuia să se ia măsura prevăzută de statutul partidului pentru aceste situații, şi anume excluderea din PSD Galaţi. Aceleaşi surse susţin că Eugen Chebac poartă discuţii şi cu reprezentanţii altor partide (UNPR s.a) pe ale căror liste ar putea candida pentru preşedinţia CJ. Tot în interiorul partidului este vehiculată informaţia că, până la sfârşitul acestui an, preşedintele Chebac va părăsi, de voie sau de nevoie, barca social-democrată.

   Denis Petcu