Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, a anunţat, astăzi, că renunţă la toate funcţiile de conducere pe care le deţine în cadrul PSD şi va candida, anul viitor, ca independent, pentru un nou mandate de președinte. Decizia preşedintelui CJ vine după ce liderul PSD Galaţi, Dan Nica, nu l-a impus candidat din partea USL, înscriindu-l în cursa pentru judeţ pe doctorul bufon Nicolae Bacalbaşa, fără un vot în prealabil din partea membrilor PSD. „Rămân membru PSD, dar în 2012 voi candida ca independent. Acesta este un gest pe care mi-l asum în totalitate în a duce, până la capăt, programul de dezvoltare durabilă, echilibrată a judeţului. Pentru mine, mai importantă este agenda cetăţeanului decât declaraţiile politice. Este o decizie personală, care ţine cont şi de declaraţiile făcute în urmă cu câteva luni, în care precizam că voi merge până la capăt, până când şansele şi speranţele în PSD vor fi epuizate. Constat că ele au fost epuizate, că ceea ce am căutat cu decenţă şi bună înţelegere să rezolvăm în interior, nu am putut”, a declarat, în cunoscuta-i deja limbă de lemn, Eugen Chebac.
Preşedintele Consiliului Judeţului a dat startul negocierilor cu toate formaţiunile politice din Galaţi, pentru a fi susținut pentru un nou mandat. Chebac a precizat că, în acest moment, are semnale din partea mai multor partide, care şi-au manifestat intenţia de a-i oferi sprijin. „Deschid calea negocierilor cu toate formaţiunile politice, inclusiv cu societatea civilă, pentru susţinerea mea ca independent în alegerile din 2012. Am primit semnale din partea tuturor partidelor politice, inclusiv din cel al romilor”, a mai spus Chebac.
„O să-mi dau demisia ca şi Geoană”
Eugen Chebac a precizat că, în cazul în care PSD îi va cere demisia din funcţia de preşedinte, nu va da curs solicitărilor. „I s-a cerut demisia lui Geoană şi, probabil, o să urmez eu. Lui Geoană i se face o mare nedreptate. Se face o mare greşeală cu el. O să îmi dau demisia, ca şi el”, a precizat Eugen Chebac.
Corina Dobre