Inspectorului şcolar general, democrat-liberalul Doru Resmeriţă, îi face cu ochiul scaunul de edil-şef al municipiului Galaţi. De câteva săptămâni bune, cel care a tăiat în carne vie la Bacalaureat, introducând camerele video în sălile de examen, analizează varianta de a candida, anul viitor, pentru fotoliul de primar. Contrar tuturor așteptărilor, Resmeriță se întoarce în genunchi cu fața spre partidul său (PDL), acolo unde a fost marginalizat de ani buni. Surse din partid ne-au spus că senatorul Marius Necula, anunţat oficial candidat al PDL pentru Primărie, i-a propus lui Resmeriţă să îi ia locul. Şi asta pentru că, cel mai probabil, alegerile locale vor fi comasate cu cele parlamentare. În aceste condiţii, Necula va refuza să mai candideze pentru postul de edil-şef, optând, în schimb, pentru un nou mandat de senator. Curios este că, în ciuda faptului că cei doi PDL-işti erau recunoscuţi ca fiind adversari în partid, de câteva săptămâni, aceştia sunt văzuţi din ce în ce mai des împreună, semn că scenariul care circulă pe scena politică gălăţeană nu este departe de adevăr.
Dacă va accepta să intre în cursa pentru Primărie, Doru Resmeriţă va primi cadou de la noul său prieten senator funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PDL, astfel că inspectorul „Big Brother” ar putea să pună capul liniştit pe pernă, căci nu îşi va pierde statutul de şef. De altfel, Resmeriță nu a negat că va candida din partea PDL pentru Primărie, dar a ținut să precizeze, într-o discuție publică, faptul că așteaptă mai întâi funcția de președinte al Organizației Municipale PDL. Funcția de președinte ar urma să fie acompaniată de o curățenie prin ograda plină de orătănii politice a partidului.
Senatorul Marius Necula a negat, însă, că trage sforile pentru a-l „arunca” în cursa pentru Primărie pe colegul său de partid, inspectorul şcolar general. „Nu am discutat despre acest lucru, însă Resmeriţă este un candidat bun. Sondajele sunt cele care vor hotărî. Pot spune, însă, că întotdeauna am avut ca proiect politic Primăria. Şi astăzi, când discutăm, am tot acest proiect. Ce va fi pe viitor, rămâne de văzut”, ne-a declarat senatorul Marius Necula.
Corina Dobre