Controversatul Eugen Durbacă îşi lansează iepuraşi pentru scaunul de şef peste municipiul Galaţi. Lăcrămioara Stavire le va face concurenţă bărbaţilor, la alegerile din luna iunie. Avocata Consiliului Judeţului va candida ca independent, dar cu Durbacă în spate, pentru fotoliul de edil-şef peste municipiul Galaţi. Aceasta îşi va anunţa, oficial, candidatura, după data de 1 aprilie, ajutată fiind, din umbră, de baronul local Eugen Durbacă. Surse din mediul politic gălăţean susţin că avocata, de a cărei campanie electorală se va ocupa Ilinca Diaconu (nimeni alta decât fosta colegă de sindicat a lui Gheorghe Tiber), va intra în luptă cu bărbaţii doar pentru „a fura” din voturile destinate lui Nicuşor Ciumacenco, dar şi ale lui Marius Stan, întrucât aceasta este complet necunoscută în rândul votanţilor de rând de la Mila 80. Surse apropiate lui Eugen Durbacă ne-au spus că Ilinca Diaconu a demarat deja o campanie de strângere de semnături pentru candidatura avocatei, chiar în rândul angajaţilor ArcelorMittal Galaţi. Informaţia ne-a fost confirmată de către şefa de campanie a avocatei, care a precizat că, în paralel, Lăcrămioara Stavire are în derulare şi un sondaj de opinie. „Strângem semnături, facem sondaj, să vedem cum stăm, oficial. Vrem, mai întâi, să aflăm care este percepţia oamenilor despre dânsa, ca avocat şi candidat la Primărie, mai ales că este femeie. După data de 31 martie, sondajul va fi finalizat”, ne-a spus Ilinca Diaconu. „Independenta” Lăcrămioara Stavire, care, cel mai probabil, nu va obţine mai mult de 1% în alegeri, este prima femeie aflată în cărţi pentru bătălia de la Locale. În acelaşi timp, avocata este şi primul „iepuraş” pe care Durbacă îl va arunca în lupta pentru Primărie.
Corina Dobre