Deşi se află în arestul IPJ Galaţi, parlamentarului Mihail Boldea îi intră, lunar, în cont, peste 32 de milioane de lei vechi. Cercetat pentru acte de corupţie deosebit de grave, deputatul gălăţean încasează, în continuare, indemnizaţia de parlamentar, din bugetul statului. Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a decis, ieri, că Mihail Boldea va beneficia, până la alegerile parlamentare din toamnă, de indemnizaţia de parlamentar, însă diurna, transportul sau banii privind funcţionarea cabinetului său parlamentar din municipiul Galaţi îi vor fi tăiate. „Comisia juridică a stat şi a analizat pe toate părţile, timp de vreo două ore. Indemnizaţia îi va fi pusă într-un cont, pentru că atâta timp cât mandatul de parlamentar curge, trebuie să primească şi indemnizaţia. Îşi menţine calitatea de deputat, din nefericire pentru bugetul Camerei Deputaţilor”, ne-a declarat deputatul conservator Bogdan Liviu Ciucă. Preşedintele PDL Galaţi, deputatul Mircea Toader, ne-a spus că, atâta timp cât deputatul nu este condamnat, aflându-se în faza de cercetare, statul este obligat, prin lege, să îi ofere cadou parlamentarului un salariu de nu mai puţin de 3.200 de lei. „Nu există nicio prevedere legală potrivit căreia i s-ar fi putut suspenda indemnizaţia. Lui Voicu, de exemplu, i s-a tăiat indemnizaţia, iar acum a ajuns la CEDO, unde va şi câştiga, cu siguranţă. Propunerea va intra în Biroul Permanent, iar în cursul săptămânii viitoare, în plen”, ne-a declarat deputatul Mircea Toader.
Deputatul Mihail Boldea se află, de pe 27 martie a.c., în arest preventiv, fiind acuzat de către procurorii DICOT Galați că, în perioada 2006 – 2011, a făcut avere constituind un grup infracţional. Împreună cu reţeaua sa, care a beneficiat şi de sprijinul unor persoane cu funcţii-cheie în justiţia şi administraţia publică locală gălăţeană, parlamentarul este acuzat de înşelăciune cu urmări deosebit de grave, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile. Boldea a falsificat documente pentru a intra în posesia a nouă imobile din Galaţi.
Corina Dobre