Managerii Spitalului de Urgență vor să încarce schema unității sanitare cu felceri cu diplomă de medic. Mai exact, se scot la concurs cinci posturi pentru medici cu competenţă limitată. Adică, o persoană care nu a luat examenul de rezidenţiat şi care poate fi încadrat, în condiţiile legii, în unităţi medicale publice sau private sau la cabinetele medicilor de familie, neputând să-şi asume responsabilitatea pentru prestarea unui act medical decât supraveghiat şi limitat. De asemenea, acești medici nu pot încheia direct contract cu Casa de Asigurări, pentru decontarea serviciilor medicale, deci vor fi plătiţi tot din banii unităţii medicale.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Galaţi, care are loc astăzi, 29 septembrie, la ora 14.00, se află o propunere pentru aprobarea modificării organigramei şi a statutului de funcţii pentru Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”. Medicul Paul Ichim, cel mai competent chirurg din zonă, exilat din spital pe criterii politice, este revoltat de planul aberant al conducerii unității sanitare: „În versiunea în care posturile din sistemul sanitar sunt blocate de Guvern în limita de 1 la 7 şi nu se pot face angajări decât cu derogări speciale, aprobate de minister, conducerea Spitalului Judeţean, fără a însoţi materialul supus aprobării Consiliului Judeţean cu un studiu privind necesitatea de specialişti pe posturi, cu o largheţe dubioasă, propune această angajare de medici cu competenţă limitată”.
Angajarea asistenților medicali cu diplomă de medic se face, cu toate că Spitalul Judeţean are lipsă de personal pentru specialităţi precum cardiologie, neurologie, chirurgie, chrurgie cardio-vasculară, anestezie şi terapie intesivă.
În acelaşi timp, medicului chirug dr. Paul Ichim îi sunt refuzate constant, de către conducerea spitalului, toate încercările de a semna un protocol între cele două părţi. „După capul managerului spitalului, este mai rentabil şi benefic unităţii cu titlui clinic şi judeţean de urgenţă să nu refaci un protocol cu un chirurg, dar să scoţi la concurs posturi pentru medici cu competenţă limitată. Este evident că în cauză se urmăreşte rezolvarea unui interes personal. Se vrea aprobarea acestei noi organigrame, fără ca membrii consiliului să fie informaţi pe deplin asupra tuturor aspectelor cuprinse în hotărârea respectivă. De altfel, am vorbit şi cu alţi manageri de spitale judeţene din ţară şi mi-au confirmat că nu şi-au permis să facă astfel de angajări, bugetul fiind mult prea solicitat ca să-şi permită să angajeze nespecialişti. Şi aşa, pacienţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi îşi cumpără materiale sanitare şi medicamente, iar conducerea angajează medici nespecialişti pentru a consuma şi mai mult din resursa bugatară a unităţii”, a mai declarat dr. Paul Ichim.
Petrica Lazăr