Ambulatoriul Spitalului Judeţean a fost inaugurat , după ce, timp de un an şi jumătate, a fost renovat şi modernizat, cu fonduri de la Uniunea Europeană. Deşi acum dispune de un spaţiu igienizat extins, echipament mult mai performant şi condiţii mai bune de lucru, policlinica a rămas aceeaşi în ceea ce priveşte priveşte forţa de muncă. Lipsesc cu desăvârşire medicii, asistentele, dar şi specialiştii care să manevreze noile aparate achiziţionate.
De departe, vedeta policlinicii proaspăt modernizate este un aparat nou-nouţ de angio-RMN, achiziţionat în cadrul proiectului de renovare. Problema este că nu are cine să lucreze cu el.„Ducem lipsă de medici pentru imagistică. Avem RMN, medici care ştiu să facă RMN, dar vor trebui şi competenţe pentru angiografie. Nici la aparatul de miostimulare electrică nu avem specialist”, ne-a declarat doctorul Sorin Ungurianu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean.
În acelaşi timp, foarte puţine cabinete au personal medical suficient specializat. De exemplu, în cabinetul de Neurochirurgie ar trebui să fie şase medici, însă sunt numai trei. „Vom vedea cum ne organizăm. Va trebui să lucrăm înainte şi după program, ca să rezolvăm toate cazurile”, s-a plâns neurochirurgul Cornel Mihalache.
Deşi policlinica este gata, gălăţenii nu au acces în ea. Oamenii vor trebui să mai rabde încă trei săptămâni mizeria şi îmbulzeala din ambulatoriul temporar improvizat, în cadrul Spitalul Judeţean. Şi asta pentru că, abia pe data de 3 ianuarie, noile utilităţi vor fi date în exploatare. Explicaţia ţine de regulament. „Conform proiectului, deschiderea oficială se face odată cu semnarea procesului de predare-primire dintre Consiliul Judeţean şi administratorii spitalului. Până atunci, ne organizăm şi noi cu mutarea completă”, a spus Vasile Vrânceanu, directorul tehnic al Spitalului Judeţean.
Proiectul de extindere şi reabilitare a Spitalului Judeţean a costat 11 milioane de lei, dintre care 8 milioane provin din fonduri europene, iar restul reprezintă confinanţare din partea Consiliului Judeţean. Prin lucrările efectuate s-au modernizat spaţiile şi instalaţiile de apă, dar şi alimentarea cu energie electrică şi încălzire. Totodată, 30 de cabinete medicale, situate în clădirea policlinicii, au fost modernizate şi dotate cu aparatură medicală performantă. „A fost un proiect greu, ambiţios, dar pe care l-am vrut a fi dus la bun sfârşit şi mulţumesc echipei de proiect şi celor care s-au implicat în realizarea lui. Era nevoie ca în Galaţi să existe un Ambulatoriu modern care să preia funcţiile celor patru policlinici care nu mai există. Prin darea în folosinţă a Ambulatoriului, va scădea cu 40% încărcarea spitalului cu bolnavi, în sensul în care aceştia sunt mai întâi investigaţi şi, dacă se impune, aceştia vor fi internaţi”, a spus Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi.
Domnica Negru