Dacă până acum tinerii gălăţeni au demonstrat că sunt pasionaţi de muzică, filme şi cât mai multă distracţie, Ştefan Bădiţă, student în anul III, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, se află la polul opus, iubindu-şi oraşul natal mai presus decât orice. El are ca pasiuni istoria, geografia, limbile străine, mijloacele de transport în comun, politica şi sportul, dar mai ales promovează Galaţiul de mic copil. Mesajul transmis de el pe toate canalele este: „Iubeşte-ţi oraşul şi nu fugi ca laşul să iubeşti Bucureştiul, Timişoara sau Iaşiul! Iubește Galațiul!”
Mergând pe premisa „Eu iubesc Galaţiul, este timpul să-l iubiţi şi voi!”, Ştefan Bădiţă, in vârstă de 20 de ani, doreşte să deschidă ochii gălăţenilor şi să le demonstreze că oraşul Galaţi nu reprezintă doar străzi, clădiri şi bunici care-şi plimbă nepoţeii. El crede că tot viitorul oraşului, se află în mâinile tinerilor şi că acestora ar trebui să li se acorde cea mai mare importanţă.
„Pasiunea pentru Galaţi o am de mic copil. Vreau să promovez oraşul pentru faptul că are un potenţial enorm. Zona aceasta ar putea relansa România în multe domenii: siderurgie, turism, industrie chimică, textilă etc. Am iniţiat pe Facebook o cauză: „Galatiul Merită, România Merită!”, care are aproximativ 1700 de membri. Consider că sunt puţini, dar dacă găsim 50 de tineri care iubesc Galaţiul măcar 5% din cât îl iubesc eu, avem de câştigat la toate capitolele”, susţine Ştefan.
Născut în „oraşul teilor”, Ştefan doreşte să ajungă, într-o zi, la conducerea Galaţiului. Nu îi este frică să spună lucrurilor pe nume. Are multe planuri pentru ziua în care visul de a deveni primar i se va îndeplini şi consideră că oraşului îi este necesară o „resuscitare completă”. „Vreau să ajung primar al oraşului Galaţi. O campanie electorală necesită investiţii multe dar, dacă o voi face, vreau să o fac în mod curat, fără să atac contracandidaţii, fără să fur voturi sau să mint populaţia. Din cauza certurilor politice, Galaţiul nu e zonă metropolitană, nu e considerat un oraş important al ţării, nu are aeroport, pod sau autostradă. În campania electorală trebuie să promit gălăţenilor rezolvarea problemelor majore din oraş: canalizarea, curăţenia, câinii comunitari, transportul public, iluminatul, parcurile, parcările, locurile de joaca pentru copii. Consider că avem nevoie de un primar care „să vină” exact din autobuz sau de pe stradă, să fie apropiat de cetăţenii oraşului, să cunoască problemele lor şi ale Municipiului.” adaugă tânărul aspirant la conducerea Galaţiului.
Cu mult curaj şi ambiţie, Ştefan doreşte să schimbe mentalitatea celor de vârsta a treia asupra tinerilor,demonstrând că aceştia nu sunt axaţi doar pe distracţie, ci pot da dovadă și de multă maturitate.
Alexandra Cristea