Corina Dobre

Deputatul PSD Florin Pâslaru a primit interdicţie de a mai candida pentru un nou mandat de parlamentar. Magistraţii Tribunalului Galaţi au admis, astăzi, contestaţiile depuse de democrat-liberalului Doru Resmeriţă şi de avocatului Elenina Nicuţ împotriva candidaturii social-democratului. La procesul care a avut loc la Tribunalul Galaţi a fost prezent şi un consilier juridic din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care a pledat împotriva deputatului PSD, p
Corina Dobre
2770 0

Uniunea Social Liberală are toate şansele să nu mai funcţioneze în Consiliul Local Galaţi, după ce liberalul Marius Stan a lovit în orgoliile şi interesele colegilor săi de alianţă, suspendând din funcţie nu mai puţin de doi directori ce provin din barca social-democraţilor. Edilul-şef a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că Ion Ionescu – directorul Ecosal, şi Cristian Gâscă – directorul Poliţiei Locale, au fost suspendaţi din funcţie
Corina Dobre
4816 0

Consilierul judeţean George Stângă, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PNL Galaţi, va prelua, în curând, conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), instituţie condusă, din anul 2009 şi până în prezent, de către democrat-liberalul Viorel Trif, fost consilier local în legislatura 2008-2012. Surse din mediul politic ne-au spus că liberalul George Stângă, sprijinit de către deputatul Victor Pau
Corina Dobre
3622 0

Democrat-liberalii vor acţiona în instanţă Consiliul Local Galaţi. PDL acuză forul legislativ local că nu a respectat procedura de constituire a consiliilor de administraţie din cadrul Transurb, Sistemului de Gospodărire Urbană, Zonei Libere, precum şi Administraţiei Pieţelor, instituţii publice aflate în subordinea Consiliului Local. Potrivit lui Doru Resmeriţă, preşedintele PDL Galaţi, democrat-liberalii se vor adresa Tribunalului Galaţi pentru a contesta
Corina Dobre
3743 0

Decizia Curţii de Apel Galaţi, în cazul deputatului PSD Florin Pâslaru, a stârnit un adevărat scandal. Preşedintele PDL Galaţi, Doruleţ Resmeriţă, ne-a declarat că avocata Elenina Nicuţ – unul dintre contestatarii candidaturii lui Pâslaru - va formula plângere penală împotriva judecătorilor Ioan Apostu, George Popa şi Mariana Baban, magistraţii care au judecat cele două recursuri ale deputatului Florin Pâslaru. „Vom solicita Curţii de Apel Galaţi anularea
Corina Dobre
2776 0

Progresiştii gălăţeni nu vor să cedeze democrat-liberalilor un loc în Consiliul Local, astfel că portocaliii riscă să fie reprezentaţi în forul legislativ local de doar doi consilieri, după excluderea din partid a consilierului Cătălin Cristache. Preşedintele UNPR Galaţi, Dan Dobrea, ne-a declarat că fotoliul de ales municipal al lui Cristache va reveni, cel mai probabil, progresistului Vergiliu Vals, în condiţiile în care Florin Spătaru – director în cadrul
Corina Dobre
4712 0

Avocata Elenina Nicuţ şi consilierul juridic al Agenţiei Naţionale de Integritate au fost, astăzi, agresate pe holurile Palatului Justiţiei de către Alexandru Pâslaru – fiul deputatului PSD Florin Pâslaru, dar şi de şoferul acestuia, Alex Lăcătuş. Scandalul a pornit de la faptul că unul dintre aceştia le filma, cu telefonul mobil, în ciuda faptului că în incinta Palatului Justiţiei este interzis acest lucru. De altfel, consilierul juridic al ANI a precizat că
Corina Dobre
3122 0

Funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional, pe care Crin Antonescu i-a făcut-o cadou lui Marius Stan, i-a luat minţile edilului-şef. Dacă, până să fie promovat în structura de conducere a lui Crin Antonescu, Marius Stan nu călca la şedinţele de partid ale PNL Galaţi, odată cu statutul de vicepreşedinte „primarul gălăţenilor” (după cum s-a autoproclamat) s-a trezit brusc preocupat de politică, dar, mai ales, măcinat de idei liberale. Şedinţa de vineri a
Corina Dobre
3775 0

Afirmaţia dr. Vasile Astărăstoaie (preşedintele Colegiului Medicilor din România) potrivit căreia va retrage, de la sine putere, medicilor parlamentari licenţa în baza căreia aceştia îşi desfăşoară activitatea nu a rămas fără ecou. Senatorul PNL de Galaţi, dr. Paul Ichim, îi dă peste nas preşedintelui Colegiului Medicilor din România, după ce dr. Vasile Astărăstoaie a lansat mai multe critici dure la adresa medicilor din Parlamentul României, în cadrul Ad
Corina Dobre
4146 0

Partidul Noua Republică a lansat o serie de critici la adresa primarului Marius Stan, dar şi a Consiliului Local, pe care îi acuză că risipesc banul public pe pomeni electorale. Republicanii au declarat că municipalitatea oferă pensionarilor abonamente gratuite după ureche, fără să aibă o evidenţă clară a persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, dar, mai ales, a veniturilor acestora, precizând că „nu toţi pensionarii de peste 65 de ani au nevoie de cârja de la
Corina Dobre
3314 0

Laurenţiu Pandelescu, liberalul care a protestat cocoţat pe o macara, în luna februarie, împotriva deputatului Victor Paul Dobre – preşedintele PNL Galaţi, a fost exclus din partid. Pe fondul mai multor tensiuni generate de o serie de acţiuni ale lui Pandelescu, membrii Biroului Permanent Municipal al PNL au decis, la finele săptămânii trecute, excluderea din partid a liberalului. Nu cu mult timp înainte de a fi dat afară din partid, Laurenţiu Pandelescu a candidat pe
Corina Dobre
4536 0

Magistraţii Tribunalului Galaţi decid, luni, dacă deputatul PSD Florin Pâslaru are voie să mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar, după ce candidatura sa a fost contestată în instanţă de către un avocat, dar şi de preşedintele PDL Galaţi, Doruleț Resmeriţă – unul dintre contracandidaţii lui Pâslaru din Colegiul 6 Deputați.
Raportul ANI, pe masa judecătorilor
Deputatul Florin Pâslaru este acuzat de conflict de int
Corina Dobre
3084 0

Societăţile finanţate din bani publici au ajuns pe mâna unor activişti de partid care nu au pic de experienţă în a manageria o societate comercială profitabilă. Mulţi dintre membrii consiliilor de administraţie ale societăţilor din subordinea Consiliului Local Galaţi ar putea fi excluşi din structura de conducere a acestora întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a face parte din asemenea organisme.
În componenţa Consiliului d
Corina Dobre
3762 0

Scena politică din Galaţi este mai bogată, începând de sâmbătă, cu o nouă formaţiune – Partidul Socialist Român (PSR) – al cărei lider este Samir Oancă, fostul preşedinte al PP-DD Tecuci. Nemulţumiţi de faptul că deputatul Eugen Chebac (preşedintele Organizaţiei Judeţene a PP-DD Galaţi) şi senatorul Nicolae Marin (secretarul executiv al aceluiaşi partid) au dizolvat conducerea PP-DD Tecuci, Samir Oancă împreună cu mai mulţi PP-DD-işti au părăsit for
Corina Dobre
5291 0

Democrat-liberalul Ionel Petrea, eternul director al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, a fost revocat, marţi, printr-un ordin de ministru, din funcţia de director al instituţiei, după ce a lipsit mai multe ore de la serviciu. Fostul director al ITM Galaţi ne-a declarat că ministrul Muncii îi impută 14 ore în care a absentat pe parcursul unui an de zile. „Am primit înştiinţarea marţi seară. Este o situaţie mai complicată. Mi se reproşează încăl
Corina Dobre
4121 0

Şedinţa extraordinară a Consiliului Local, care a avut loc marţi, a generat adevărate tensiuni în tabăra liberalilor gălăţeni, între membrii cu state vechi ai partidului şi primarul Marius Stan. PNL a dat în clocot după ce edilul-şef împreună cu alesul municipal Mihai Manoliu au decis înlocuirea a doi membri, desemnaţi de Biroul Permanent Municipal al partidului să facă parte din consiliile de administraţie ale Zonei Libere şi Gopodărire Urbană, cu alţi doi
Corina Dobre
3918 0

Opoziţia fermă anunţată cu surle şi trâmbiţe de către conducerea PDL Galaţi, în cadrul unei conferinţe de presă, este, de fapt, o limbă de catifea aplicată USL. Democrat-liberalii din Consiliul Judeţului, care au participat luni la şedinţa extraordinară a forului legislativ, au oferit un spectacol jalnic în plen, după ce au votat toate proiectele de hotărâre ale USL de pe ordinea de zi. Deşi au purtat brasarde albe, în semn de protest faţă de modul în care
Corina Dobre
4978 0

Pentru că statutul de parlamentar al opoziţiei nu îi dă prea mari bătăi de cap, iar Vasile Blaga l-a propulsat în diverse funcţii de conducere la Bucureşti, deputatul Mircea Toader – prim-vicepreşedintele PDL Galaţi – se simte pe cai mari şi îşi umflă muşchii la baronii PSD de Constanţa, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. Democrat-liberalul gălăţean visează ca Galaţiul sau Brăila să adjudece titlul de capitală a regiunii, în ciuda faptului că ju
Corina Dobre
4043 0

Consilierul local Marius Humelnicu, unul dintre social-democraţii care s-au ocupat îndeaproape de campania electorală a deputatului Lucreţia Roşca, va fi uns şef al Agenţiei Teritoriale Autoritatea Rutieră Română. Fost fotbalist la echipele FCM Dunărea şi Rocar Bucureşti, dar şi ex-director al Direcţiei pentru Sport Galaţi (în timpul guvernării PDL-PSD), Marius Humelnicu îl va înlocui pe inginerul George Durbacă în funcţia de şef de agenţie. Social-democratu
Corina Dobre
4865 0

Sediul Partidului Democrat Liberal a fost spart, azi-noapte, pentru a doua oară, în mai puţin de un an de zile. Democrat-liberalii gălăţeni au rămas fără două televizoare şi două monitoare. Una dintre plasmele dispărute azi-noapte este aceeaşi care a fost furată anul trecut, în luna noiembrie, dar recuperată, ulterior, de către poliţişti. „Este o problemă. Există undeva, în apropiere, câteva persoane care au ca principală activitate furtul. Sunt şi minori
Corina Dobre
2856 0
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească