Deși și-ar fi dorit să fie alături de cumătrul lor președintele Traian Băsescu, la bine și la greu, rudele din Piscu nu au fost invitate la nunta cu ștaif de la Palatul Snagov. În loc ca șeful statului să profite de prezența cumetrilor din Piscu, pentru a arăta poporului cât de mărinimos este, acesta a preferat să uite pur și simplu de existența lor. Chiar dacă nu au fost invitați la marele eveniment, cumetrii Nicoleta şi Dumitru Dumitrache nu l-au uitat pe cel care le-a botezat fetița, pe Mihaela. De câteva zile, pe ulița din Piscu se discută doar despre nunta Elenei Băsescu. Cât va costa rochia miresei, cine va cânta la nuntă sau ce invitați de seamă vor fi prezenți. Și-ar fi dorit să meargă și ei la petrecere, să ciocnească un pahar cu nașii fetiței lor și să le transmită mirilor ”casa de piatră”, însă s-au resemnat cu faptul că sunt doar rudele sărace de la țară.
Susținători de nădejde
Cumetrii din Piscu, Nicoleta şi Dumitru Dumitrache, sunt susținători înverșunați ai președintelui Băsescu. Ei au urmărit cu sufletul la gură evenimentele politice și au votat cu „nu” la referendumul de pe 29 iulie. Băsescu a cunoscut-o pe Nicoleta Dumitrache, în vara anului 2005, atunci când comuna Piscu a fost grav afectată de inundații. Femeia era însărcinată în luna a cincia și șeful statului i-a promis că îi botează copilul. Întâmplarea a făcut ca acesta să se nască pe 4 noiembrie 2005, în aceeași zi în care și nașu Traian își aniversează ziua de naștere. De atunci, au trecut șapte ani, însă șeful statului nu a mai tecut niciodată prin comună. Doar nașa, Maria Băsescu, și fiica acesteia, Elena Băsescu, și-au mai vizitat finii.
Adrian Iftimie