„Noul Galați” a început să pută a hazna publică

   Mirosul de hazna a pus stăpânire pe tot orașul. Asta au constatat gălățenii care s-au învrednicit să iasă pe străzi în ultimele zile. Din Micro 19 până în Aviației și din Micro 13 până în centru puțea exact ca într-o budă publică nespălată. Fenomenul nu a fost unul izolat, deoarece,  în ultimele luni, mirosul neplăcut a putut fi simţit de mai multe ori, la diferite ore. Mai pe românește, în ultimele două zile, în tot Galațiul, a mirosit, ne cerem scuze, a căcat. De fapt scuze ar trebui să-și ceară autoritățile locale, singurele în măsură să se preocupe ca orașul să nu mai pută ca o latrină. Ce-i drept, ceva întrebări s-au pus și pe la Primărie, probabil în momentul în care funcționarii au fost deranjați de la jocul de Solitaire de putoarea din aer. După câteva cercetări, cei de la primărie iau în calcul două variante. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Galați, Mihai Costache, duhoarea vine fie de la canalizările înfundate care se varsă în Dunăre, fie de la o fermă de porci aflată în satul Garvăn, din județul Tulcea. Realitatea este că la șapte kilometri distanță de Galați, în județul vecin de peste Dunăre, există o fermă de porci care adăpostește în jur de o mie de capete. Gurile rele spun că o importantă cantitate de bălegar a fost aruncată, săptămâna trecută, pe câmpul din vecinătate, ceea ce ar putea explica sursa mirosului, mai ales că la Galați vântul a bătut dinspre sud. Oricum, povestea nu se încheie aici. În următoarele zile, cei de la Apă Canal au primit dispoziție de la Primărie să își verifice toate canalizările. De asemenea, comisarii de la Garda de Mediu se vor deplasa la ferma de porci de la Garvăn, pentru a vedea dacă în zonă a fost sau nu aruncat bălegar. Până autoritățile se decid de unde provine mirosul neplăcut, gălățenii nu au altceva de făcut decât să se învețe cu mirosul de ”Noul Galați” promis de primarul Marius Stan.

   Bogdan Popa