Cei mai mulţi dintre gălăţenii care s-au prezentat la urne, la scrutinul de duminică, au ales să transforme în deputaţi şi senatori mai mulţi puşcăriabili, turnători la Securitate, dar şi populişti. Cu excepţia a maximum trei parlamentari care au demonstrat, de-a lungul timpului, că se bucură de o reputaţie impecabilă, aproximativ 10 deputaţi şi senatori din judeţul Galaţi reprezintă nume extrem de controversate în mediul politic, dar şi în cel administrativ.
Pușcăriabilul Eugen Durbacă va trage sforile din Parlament
De departe, cel mai controversat politician, dintre cei înscrişi în cursa pentru Parlamentul României, este liderul Partidului Conservator, Eugen Durbacă. Încă din perioada în care a fost primar al municipiului Galaţi, Eugen Durbacă a ţinut prima pagină a ziarelor locale, dar şi naţionale, numele său fiind vehiculat în nenumărate afaceri dubioase, cele mai multe vizând tranzacţii de terenuri şi de imobile. Ultimul scandal în care numele său a fost implicat face referire la cel mai mare tun imobiliar dat în ultimii 20 de ani în Galaţi: afacerea Aviasan. Eugen Durbacă este, probabil, cel mai mare traseist din politica gălăţeană. Actualul conservator a ocupat, înainte de Revoluţie, diverse funcţii de conducere în PCR. După '89, Durbacă a intrat în PSM şi a câştigat primul său mandat de primar. A urmat un transfer politic la PDSR şi PDAR, partid de care se rupe pentru a conduce filiala locală a ApR. Din structura politică a lui Meleşcanu, Durbacă pleacă la PD, unde devine preşedinte al organizaţiei municipale. Părăseşte apoi filiala, de unde pleacă cu jumătate din organizaţie. Ajunge la PUR, devenit apoi PC, acolo unde îşi desfăşoară şi astăzi activitatea. Eugen Durbacă a fost mandatat de către gălăţenii din Colegiul 4 Senat să îi reprezinte în Parlamentul României. Durbacă a bifat un scor electoral de 64,67%, în urma alegerilor de duminică, obţinând nu mai puţin de 32.911 de voturi valabil exprimate. În Colegiul 4 Senat, Eugen Durbacă este urmat de către PP-DD-istul Aurel Stancu (15,11%) şi Mihai Turcu (ARD) - 12,67%.
Leneşii Saghian şi Nica – mandataţi cu peste 70%
Social-democraţii Gheorghe Saghian şi Dan Nica, parlamentari ce s-au remarcat printr-o activitate extrem de slabă în Parlamament, dar şi prin chiul, au obţinut câte un nou mandat de senator şi de deputat, cu 74,74% și respectiv 75,41% din opțiunile votanților din colegiile respective. Nici parlamentarul invizibil Viorel Ştefan nu a rămas pe tuşă, întrucât social-democratul a bifat un al cincilea mandat de deputat, cu 68,42%. Turistul pe bani publici, liberalul Victor Paul Dobre, a obţinut un al treilea mandat de deputat, cu 72,19%.
Turnătorul şi incompatibilul Pâslaru se refugiază din nou în Parlament
Social-democratul Florin Pâslaru-Pintea, turnător dovedit la fosta Securitate, declarat de către ANI incompatibil, după ce a fost descoperit în conflict de interese, se va refugia, pentru încă patru ani, în Parlamentul României. PSD-istul, deşi pătat precum un dalmaţian şi cu o mulţime de promisiuni nerespectate, a reuşit să înregistreze nu mai puţin de 56,33%, pe fondul votului politic, nicidecum uninominal.
PP-DD a surclasat ARD în mai multe colegii
În mai multe colegii din municipiul Galaţi, dar şi din judeţ, o serie de candidaţi ai PP-DD au reuşit, conform rezultatelor finale, să surclaseze candidaţi cu notorietate ai ARD. Electoratul OTV-ist din Colegiile 1,2 şi 3 dedicate Senatului României şi 1,3,4,5,7 şi 9 destinate Camerei Deputaţilor au preferat, după USL, Partidul Poporului-Dan Diaconescu. PP-DD-iştii au obţinut scoruri cuprinse între 11% şi 22%, cel mai mare procent fiind înregistrat de către Eugen Chebac, care are mari şanse să adjudece un mandat de deputat, prin redistribuire.
Corina Dobre