Tecucenii strâng semnături pentru demiterea primarului Daniel Ţuchel

   Liberalul Daniel Ţuchel, edilul-şef al municipiului Tecuci, a păşit în noul an cu stângul. După ce a fost acuzat de abuzuri, încălcarea legii, dar şi că practică tehnica „pumnului în gură” împotriva jurnaliştilor, a funcţionarilor publici şi a consilierilor municipali, primarul Tecuciului este pus la zid, de această dată, de către alegători. Acuzat că nu a pus în practică nici măcar o promisiune din campania electorală, deşi au trecut şapte luni de la alegerile locale, un tecucean a iniţiat o petiţie online în vederea strângerii de semnături pentru demiterea primarului liberal. „Sunteţi de acord cu iniţierea unui referendum pentru demiterea d-lui Primar al Municipiului Tecuci, respectiv Gerhardt Daniel Ţuchel ?
Dacă DA, vă rugăm să semnaţi această petiţie (...) Pe principiul <<eşti capabil – rămâi, dacă nu – pleci>>. Primarul a uitat că este în slujba cetăţenilor acestui municipiu, a făcut promisiuni în campania electorală, neîncepând să facă nimic încă, relaţia cu comunitatea este practic blocată, în şedinţele Consiliului Local, cât şi în cadrul Primăriei, se comportă ca şi pe propria moşie. Până acum, s-a implicat activ doar în campania electorală pentru alegerile parlamentare, deşi era în slujba comunităţii. Este cazul să ne luăm soarta în propriile mâini, să reacţionăm”, se arată în petiţia online.

 

   „Vom ieşi şi în stradă pentru semnături”

   Iniţiatorul acestui demers, Daniel Buchir, ne-a declarat că petiţia online reprezintă „o reacţie civică la refuzul primarului de a mai purta un dialog cu cetăţenii”. Tecuceanul ne-a spus că, odată cu îmbunătăţirea vremii, strângerea de semnături se va face pe stradă. „Este o reacţie a societăţii civile. Eu sunt înscris în Noua Republică, însă, acţiunea nu are niciun fel de conotaţii politice. Vrem să tragem un semnal de alarmă, pentru că primarul refuză permanent dialogul cu cetăţenii (...) Oamenii sunt extrem de nemulţumiţi, pentru că în campania electorală edilul-şef a promis întâlniri săptămânale cu cetăţenii, dar şi alte lucruri. Nu s-a întâmplat nimic, deşi au trecut şapte luni de zile. Ideea mi-a venit ca urmare a discuţiilor cu oamenii”, ne-a declarat Daniel Buchir.

Proiectul îndreptat împotriva primarului municipiului Tecuci a luat naştere pe data de 5 ianuarie.

   Corina Dobre