Primăria va plăti și anul acesta 360.000 de lei chirie pentru Colegiul „Cuza”

   Colegiul Național „Al. Ioan Cuza” rămâne în Centru. Asta deși din ce în ce mai multe zvonuri dădeau ca sigură mutarea instituției în Port, la Liceul de Marină, pentru că municipalitatea nu ar mai fi dispusă să plătească chirie fundației „Caritatea”. Varianta mutării nu a fost, însă, pe placul părinților elevilor liceului, astfel că Inspectoratul Școlar Județean și Primăria au stabilit că ar fi mai bine să mai prelungească contractul de închiriere, în valoare de 30.000 lei lunar. Nu este prima dată când colegiul este în pericol de a rămâne fără sediu. Cu toate acestea, administrația locală nu a găsit până acum o soluție mulțumitoare.

 

   Campus început și neterminat

   Imobilul în care funcționează Colegiul Cuza –una dintre cele mai apreciate instituții de învățământ din Galați- a fost retrocedat comunității evreiești în urmă cu opt ani. În anul 2006, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a propus Ministerului Educației realizarea obiectivului de investiţii «Campus Colegiul Naţional A.I. Cuza Galaţi», în incinta Școlii nr.7, campus în care liceul urma să funcţioneze. Realizarea obiectivului a fost aprobată prin HG nr. 454/2007, iar lucrările au demarat un an mai târziu. Campusul ar fi trebuit să aibă pe lângă corpul principal, o sală de sport, un corp de clădire pentru laboratoare şi o cantină. Doar că lucrurile n-au mers aşa cum ar fi trebuit. După doar un an, în 2009, lipsa plăţilor efectuate constructorilor i-a făcut pe aceştia să părăsească şantierul, după demararea lucrărilor şi alocarea unor sume importante de bani. De pildă, doar pentru fundaţie s-au cheltuit în jur de 14 miliarde de lei vechi. Evident, o bună parte din bani s-au pierdut, deoarece lucrările s-au degradat între timp. Investiția a fost estimată, la vremea respectivă, la 160 de miliarde de lei vechi. Acum autoritățile vor să reia cât mai repede lucrările, pentru a nu mai exista riscul ca Liceul Cuza să rămână pe drumuri. „Ni s-a cerut de la minister o evaluare, dar rămâne de văzut dacă vom primi ceva bani. Așteptăm votarea bugetului. Promisiuni au mai fost, însă, până nu primim banii, nu ne mai facem speranțe. Cert este că lucrarea trebuie finalizată. Avem un liceu care trebuie să se mute acolo. Din păcate, stadiul lucrării este de doar 25 la sută”, ne-a declarat Laura Marin, şefa învăţământului gălăţean.

 

   Chiriașă în propriul oraș

   Colegiul Cuza nu este singura clădire pentru care Primăria plătește chirie. În fruntea listei se află chiar sediul municipalității. Pentru clădirea de pe strada Domnească, aflată la numărul 38, se plătesc lunar, din bani publici, proprietarului Pierre Macri, nu mai puțin de 10.000 de euro. O sumă asemănătoare este achitată și comunității evreiești, pentru maternitatea Buna Vestire, de pe strada Chicoș. Tot comunitatea evreiască primește de la Primărie o chirie lunară de 4.500 de euro pentru căminul de bătrâni de pe strada Războieni.

   Lucian Constantin