Didi Dumitru, unul dintre şefii de campanie ai liberalului Marius Stan, va fi recompensat de către edilul-şef cu funcţia de director al Poliţiei Locale Galaţi. Surse din administraţie ne-au spus că primarul Marius Stan i-a rezervat lui Dumitru fotoliul de şef al Poliţiei Locale încă din toamna anului trecut, atunci când edilul-şef a comandat un audit pentru a verifica activitatea desfăşurată de către Cristian Gâscă, actualul şef al comunitarilor gălăţeni. Asta după ce, în repetate rânduri, primarul Marius Stan a lansat o serie de critici la adresa poliţiştilor comunitari, acuzaţi că „nu fac altceva decât să calce apa”. De altfel, nici rezultatele auditului comandat de către primar nu îi sunt favorabile lui Cristian Gâscă, care urmează să fie suspendat din funcţie, fapt confirmat chiar de către Marius Stan: „Comisia de Disciplină din cadrul Primăriei a constatat, printre altele, încălcarea flagrantă a legii de către Cristian Gâscă, fapt pentru care va fi, cel mai probabil, suspendat din funcţie”.
Didi Dumitru, viitorul şef al Poliţiei Locale Galaţi, a făcut echipă cu Aurel Vlaicu în campania destinată alegerilor din vara anului trecut. Cei doi au fost şefii de campanie ai lui Marius Stan, iar edilul-şef a ales să îi recompenseze prin funcţii-cheie, finanţate din bani publici. Dacă Aurel Vlaicu a primit cadou fotoliul de city-manager, Didi Dumitru va fi uns, în curând, şef al poliţiştilor locali gălăţeni. Fostul şef de campanie al lui Marius Stan a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect: „Oficial, nu am ce comenta în legătură cu acest subiect. Nu se află în sfera mea de interes”. Surse din administraţie ne-au spus că Didi Dumitru provine din Galaţi, însă, în ultimii ani, a activat în Bucureşti.
Corina Dobre