Administraţia publică locală a inițiat o dezbatere privind Planul de Urbanism Zonal (PUZ). Noul PUZ va face o corecție în ceea ce privește zonele protejate ale oraşului, respectiv a clădirilor reprezentative care au fost lăsate în paragină, distruse sau schimonosite după bunul plac al proprietarilor. Toate aceste nereguli, la care se adaugă spaţiile verzi neamenajate, instabilitatea falezei şi zonele cu potenţial peisagistic neamenajate vor fi îndreptate prin Planul Urbanistic Zonal. „Prin zonă protejată se înțelege o suprafață delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, în care, prin documentațiile de urbanism, se impun măsuri restrictive de protecție a acestora prin distanță, funcționalitate și înălțime. Definirea este determinată, în principal, de valoarea istorică si de calitatea urbanistică”, se precizează în documentația PUZ-ului. Totodată, prin noul regulament se impune ca înălțimea construcțiilor aflate în zonele istorice să fie cel mult P plus 3 etaje. De exemplu, Grand Hotel, Palatul „Simion Gheorghiu” şi Parcul Eminescu fac parte din zona istorică de referinţă 5, unde, conform noului PUZ supus dezbaterii, sunt interzise activităţile care pot degrada ansamblul urban. Zona istorică de referință 6 este constituită din ansamblu urban de-alungul străzilor Ion Creangă și Logofăt Tăutu. Monumentele de referință din această zonă sunt biserica Vovidenia, biserica Sf. Nicolae și Casa „Nicolae Mantu”. Gălăţenii vor putea consulta documentaţia preliminară a Planului Urbanistic Zonal privind zonele construite protejate ale oraşului până pe 15 februarie, în sala „Mihai Eminescu” a „Bibliotecii V.A. Urechia”, între orele 12.00-16.00. De asemenea, documentele pot fi consultate şi pe pagina de internet a Primăriei Galaţi.
Adrian Iftimie