Laurenţiu Pandelescu, un gălăţean cu state vechi în Partidul Naţional Liberal, a protestat, astăzi, împotriva deputatului Victor Paul Dobre - preşedintele PNL Galaţi, căruia i-a cerut să demisioneze de la şefia partidului. Pandelescu a protestat pe o macara, aflată în vecinătatea Prefecturii, de la o distanţă de aproximativ 30 de metri. Timp de circa o oră, liberalul a afişat un banner pe care scria „Dobre penal, nu liberal. Demisia”. În urma unor scurte negocieri purtate cu echipajele de jandarmi şi poliţişti, sosite la faţa locului, Pandelescu a decis să coboare de pe macara. Laurenţiu Pandelescu îl acuză pe liderul liberalilor gălăţeni că practică tehnica pumnului în gură, fapt ce a dus, susţine acesta, la distrugerea organizaţiei de la Galaţi. „Organizaţia PNL este distrusă, nu se mai poate vorbi despre liberalism. Victor Paul Dobre este vinovat. De 23 de ani sunt membru PNL. Am cerut un protest oficial la Primărie, s-au făcut presiuni. Apropo de legea pumnului în gură la PNL Galaţi, nu pot să-l înţeleg. Am aderat la liberalism acum 23 de ani, tocmai din dorinţa de a schimba ceva”, a declarat Laurenţiu Pandelescu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Galaţi, Bogdan Cojocaru, Pandelescu riscă o amendă cuprinsă între 200 şi 1.000 lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, întrucât liberalul nu a avut autorizaţie pentru a protesta.
Protestul lui Laurenţiu Pandelescu a avut loc la scurt timp după ce, la Bucureşti, au fost demarate lucrările privind alegerea noii conduceri centrale a partidului, eveniment la care participă şi deputatul Victor Paul Dobre.
Corina Dobre