H&M inaugurează cel de-al doilea magazin al său din Galați

   Cel de-al doilea magazin H&M din oraş are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1.500 metri pătraţi şi îşi aşteaptă clienții începând cu data de 10 aprilie, în cadrul centrului comercial Winmarkt, din Str. Domnească, nr 24.

   Noul magazin H&M duce mai departe conceptul de modă şi calitate la cel mai bun preț - devenit familiar deja şi pentru gălățeni – şi oferă cele mai noi colecții pentru femei, bărbaţi, adolescenţi şi copii, alături de o gamă variată de accesorii în

tendinţe.

   “Suntem extrem de încântați să deschidem cel de-al doilea magazin H&M din Galați. Primul nostru magazin din oraş a fost foarte bine primit astfel că avem aşteptări optimiste şi pentru magazinul pe care îl deschidem acum ”, declară Ralf

Wein, Country Manager H&M România.

   Printre noutățile magazinului se numără şi colecția H&M Conscious, realizată integral din materiale sustenabile (bumbac organic, fibre reciclate şi uşor reciclabile, etc).

  H&M din cadrul centrului comercial Winmarkt îşi va deschide porțile pe data de 10 aprilie, de la orele 11.00, cu numeroase oferte şi surprize. Astfel, primii 50 de clienţi ai noului magazin vor primi carduri de cumpărături încărcate cu 50 de lei. În plus, la fiecare 100 de lei cheltuiți clienții primesc automat câte un voucher de 30 de lei.

   Începând din 11 aprilie noul magazin va fi deschis publicului în fiecare zi, inclusiv sâmbăta şi duminica, în intervalul orar 10.00 – 21.00.