PSD Galați și primarul Pucheanu fac protecție socială din colectarea selectivă a gunoaielorAdministrația pesedistă și primarul Galațiului interpretează într-un mod original legislația internă și angajamentele față de Uniunea Europeană. După ce au adus zona în pragul sărăciei, strategii PSD și primarul Ionuț Pucheanu, personaj care a fost timp de mai mulți ani directorul al Ecosal – firma care deține monopolul în activitatea de colectare a gunoaielor, au găsit o metodă originală prin care ”dau un os de ros” gălățenilor aduși tot de ei pe ultima treaptă a sărăciei.

Administrația locală a mimat respectarea angajamentelor europene privind colectarea selectivă a gunoaielor, dar containerele speciale pentru diferite deșeuri sunt ”tunate” astfel încât căutătorii de pet-uri și de deșeuri metalice să se poată autoservi fără niciun efort. Containerele au fost decupate astfel încât ”întreprinzătorii” locali să poată lua marfa pe care o vând apoi la centrele de colectare (vezi foto), activitate care le asigură veniturile necesare supraviețuirii. Situația creată este tolerată de administrația pesedistă, care o vede ca pe o formă de protecție socială, cu toate că legea spune clar: ”Unităţile administrativ-teritoriale au calitate de deţinător legal al deşeurilor depozitate în recipientele amplasate în aria lor teritorială, iar preluarea lor de către alte persoane decât operatorii licenţiaţi constituie furt şi se sancţionează potrivit legii”. Aberația de protecție social a capetelor luminate din PSD Galați este posibilă și din cauza faptului că firma municipalității, Ecosal, deține monopolul colectării gunoaielor. Astfel, toate pierderile financiare, datorate faptului că deșeurile de plastic, sticlă, hârtie și cele metalice nu sunt valorificate de firma Primăriei, sunt suportate de gălățenii care n-au ajuns încă la pragul sărăciei. În aceste condiții, angajamentul luat față de structurile UE privind colectarea selectivă a 50% din cantitatea de deșeuri, până în 2020, este o aberație.

Administrarea de către PSD a Galațiului, după Revoluție, a dus la depopularea orașul și la iminentul faliment. Potrivit unei cercetări Storia.ro, la care au participat 93.532 de români din toată ţara, Galațiul a ajuns unul dintre cele mai nesigure orașe din țară.

S.Ț.