Lepădarea gălățenilor de hegemonia PSD s-a făcut în pași de dans spărgând baloane marca ”ciuma roșie”Ca într-un dans haotic, protestatarii gălățeni au strivit în picioare baloane roșii inscripționate cu supranumele celui mai detestat partid, ”ciuma roșie”. Scena suprarealistă s-a petrecut duminică seara, atunci când aproape 500 de baloane colorate au fost aduse pe platforma din fața Monumentului Eroilor Martiri ai Revoluției. Cei peste 100 de manifestanți au cruțat baloanele de alte culori, care au fost inscripționate cu #Rezist și apoi împărțite trecătorilor, dar nu le-au iertat și le-au ”măcelărit” pe cele roșii. A fost momentul simbolic de desprindere a Galațiului de renumele meritat până acum de oraș roșu. Pe baloanele sparte în picioare au fost inscripționate, înainte, și numele personajelor malefice care au scos oamenii în stradă: Dragnea, Tăriceanu, Grindeanu, Iordache, Durbacă, Bacalbașa, Picu Roman, Nica, Pucheanu ș.a.

Tot începând de duminică seara, protestatarii au afișat, pe Monumentul Eroilor Martiri ai Revoluției, un banner uriaș pe care este inscripționat sloganul ”Galați – oraș liber de ciuma roșie!”. Sub acesta, s-a aflat un altul cu mesajul ”Vrem depolitizarea CCR!”. Specificul local al protestului a fost completat cu un mesaj de susținere a DNA,  propagat la nivel național în aceste zile. Nu a lipsit nici celebrul déjà drapel imens al Uniunii Europene, în jurul căruia protestatarii s-au adunat într-o Horă a Unirii.

Manifestanții din fața Prefecturii au mai avut energia să scandeze, la final, consacratele sloganuri: ”Nu vrem să fim o nație de hoți!”, ”PNL și PSD, nu tăiați pădurile!”, ”Tăriceanu și Dorneanu, frați buni cu șobolanu!”, ”Ați reușit și ne-ați unit!”, ”Guvernați ca să ne furați!”, ”Uniți, salvăm toată România!”, sau ”Nu stați la căldură - și pe voi vă fură!”. Cetățenii din piață au încercat un dialog și cu zecile de gălățeni care așteptau să intre la spectacolul de la Teatrul Dramatic, dar fără succes. Iubitorii de teatru erau prea bine îmbrăcați ca să raspundă invitației de a protesta în stradă.

S.Ț.

                                        Lepădarea gălățenilor de hegemonia PSD s-a făcut în pași de dans spărgând baloane marca ”ciuma roșie”