De Sfântul Andrei, la Galaţi, se va deschide primul Astro-Magazin din zona de Est a României. Acesta va beneficia de un Showroom generos, în care vor fi expuse diferite instrumente astronomice pe care doritorii le vor putea achiziţiona de la magazinul muzeului gălăţean.
Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, alături de societatea „Astrolife”, din Bucureşti, aduc în faţa publicului gălăţean, şi nu numai, telescoape, lunete, binocluri, microscoape, unele echipate cu GPS şi complet automatizate, lasere, lunete pentru păsări şi natură, atlase stelare, hărţi sau planetarii, diverse accesorii, precum şi jucării cu astronauţi şi navete spaţiale, tricouri NASA simple sau fosforescente, produse promoţionale, jocuri educaţionale sau produse de decorare a camerei, originale de la NASA, din USA, pentru toate bugetele. „Vrem să aducem astronomia mai la îndemâna celor care iubesc acest domeniu fascinant al ştiinţei. Cei mici vor avea posiblitatea să aibă acasă o lunetă prin care vor privi cerul înstelat al nopţii. Vor fi puse la vânzare diverse produse specifice astronomiei, pentru toate vârstele. În acest fel, dorim să atragem cât mai mulţi copii şi tineri către astronomie. Educaţia prin ştiinţă joacă un rol important la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, iar deschiderea Astro-Magazinului este o modalitate prin care realizăm acest lucru,” a declarat Camelia Burluc, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii.
Prin adăugarea Showroom-ului şi a magazinului de telescoape şi produse legate de spaţiu şi univers, Galaţiul are, în acest moment, cel mai modern şi mai avansat Complex Astronomic din România, destinat publicului larg. <<Cine este pasionat de minunile boltei cereşti poate veni la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi să îşi facă o imagine asupra Universului pornind de la o vizită la Planetariul digital ultraperformant, apoi poate vedea „pe viu” galaxiile, planetele, Luna, Soarele sau nebuloase mirifice, la cel mai modern Observator Astronomic pentru public din România şi să urmeze cursurile de astronomie oferite de Astroclubul “Călin Popovici”, care funcţionează în cadrul muzeului gălăţean. Odată „pofta de astronomie” venită, vizitatorul poate achiziţiona un telescop sau poate să-şi decoreze camera de acasă cât mai profesional pe tema spaţiului şi a astronomiei, vizitând showroom-ul Astro-Magazinului deschis la parterul instituţiei>>, a adăugat muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic şi Planetariului de la Galaţi.
Corina Dobre