Mai multe primării din judeţ sunt la un pas de a-şi trage obloanele

   Nu mai puţin de 11 primării din judeţul Galaţi riscă să nu mai poată funcţiona din cauză că nu mai au bani pentru plata utilităţilor, a salariilor funcţionarilor publici, dar şi pentru asigurarea combustibilului în şcolile şi grădiniţele din sate. Cele 11 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Galaţi au nevoie de nu mai puţin de 632.000 de lei, pentru a putea supravieţui. În această situaţie se află comunele Bălăbăneşti, Băneasa, Bereşti Meria, Buciumeni, Fârţăneşti, Rădeşti, Valea Mărului, Nicoreşti, Smulţi, Priponeşti şi Măstăcani, care au solicitat Guvernului, prin nenumărate adrese, către Prefectura Galaţi şi Finanţele Publice, sume de bani de până la 100.000 de lei.

 

   Localităţi în beznă

   Pentru că nu mai au bani să achite facturile la energia electrică, primarii comunelor gălăţene au renunţat, în mare parte, la iluminatul public pentru a face economie. Unii dintre aceştia au dispus întreruperea iluminatului public, în două tranşe, pe parcursul nopţii, în timp ce alţii l-au întrerupt de tot. Faptul că vistieria comunelor este sărăcită îi va afecta şi pe elevii şi preşcolarii din satele gălăţene. Copiii riscă să îngheţe de frig în clase, din cauză că nu edilii nu mai au bani pentru asigurarea lemnelor de foc. „Am trei adrese trimise către Prefectură şi Finanţe. Nu mai avem bani să funcţionăm. Avem nevoie de bani pentru lemne, pentru iluminatul public, pentru tot felul de reparaţii, pentru carburant. Ce ne facem cu elevii dacă nu vom avea bani? Ne mai trebuie lemne. Nu putem supravieţui aşa”, ne-a declarat Dorin Codreanu, primarul comunei Bălăbăneşti. Acesta a solicitat Guvernului 65.000 de lei pentru cheltuielile de funcţionare.

   Senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă, cel care a făcut o interpelare adresată ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, pe tema situaţiei în care se află cele 11 primării din judeţ, ne-a declarat că, deocamdată, fondurile nu pot fi suplimentate. „Mă zbat să găsesc o soluţie pentru aceste localităţi. Cel mai probabil, săptămâna viitoare voi putea face ceva în acest sens. Momentan, în Parlament se discută bugetul. Până nu terminăm cu bugetul, nu avem ce face. Voi căuta soluţii împreună cu preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi”, ne-a spus senatorul.

   Corina Dobre