Isidoro Panetta, proprietarul pizzeriei construite pe mormintele călugărilor din curtea bisericii Mavramol, a cerut să i se acorde ajutor public judiciar, pentru a putea continua procesul deschis împotriva Primăriei Galaţi şi a mai multor oficialităţi locale. Lista este deschisă de primarul Dumitru Nicolae, pe ea regăsindu-se viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, Vasile Onofrei - inspector asistent la Direcţia Tehnică, Laura Bucă - şef Birou Cadastru şi Florentina Iugan - fost arhitect-şef al municipiului Galaţi. Italianul a cerut în Justiţie contravaloarea de piaţă a clădirii unde a funcţionat pizzeria Da-Isi, a utilajelor existente în acesta, dar şi daune morale în sumă de 250.000 de euro. Asta în condiţiile în care preotul paroh al bisericii Mavramol s-a chinuit ani de zile prin tribunale să obţină demolarea clădirii construite ilegal, fiind nevoie şi de câteva proteste ale enoriaşilor pentru a determina autorităţile locale să se trezească din amorţeală şi să pună în executare hotărârea judecătorească. Isidoro Panetta a aflat, la Tribunal, că pentru aceste revendicări trebuie să plătească o taxă de timbru judiciar, a cărei valoare depăşește câteva zeci de mii de euro, şi a apelat la un subterfugiu legal.
Scopul scuză mijloacele
Dacă instanţa va aproba acordarea ajutorului public judiciar, italianul ar scăpa de plata taxei de timbru judiciar şi ar avea şanse, cel puţin teoretic, să obţină o parte din daune de la bugetul local, adică din bani publici. Condiţiile în care se acordă ajutorul public judiciar sunt stricte şi este puţin probabil ca lui Isidoro Panetta să îi reuşească şi această tentativă de a ocoli legea. Italianul se bazează pe o prevedere a Ordonanţei 51/2008, ce prevede că o persoană poate beneficia de ajutor public judiciar în cazul in care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau resedinţa obişnuită şi cel din România. Tribunalul Galaţi va decide dacă procesul va mai putea continua, pe 19 martie. Trebuie amintit că proprietarul fostei pizzerii Da-Isi nu este la prima întâlnire cu justiţia gălăţeană, Isidoro Panetta fiind condamnat la 10 luni de închisoare, cu suspendare, în 2008, pentru furt de electricitate, iar un an mai târziu a fost cercetat într-un dosar de evaziune fiscală.
Silvia Cernov