Un angajat al ArcelorMittal Galaţi a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, după ce a reuşit “performanţa” de a fura peste 12 tone de feromangan. Pe 25 octombrie 2008, poliţiştii de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, Serviciul de Investigaţii Criminale, au oprit o autobasculantă la poarta din zona Uzinei Cocsochimice, care se deplasa cu dificultate. Şoferul şi însoţitorul său nu aveau nici un fel de documente, care să le dea dreptul să scoată cele 12.260 de kilograme de feromangan din Combinat, astfel că nu a fost prea greu ca anchetatorii să afle de la ei ce s-a întâmplat de fapt. Cei doi au fost dirijaţi în interiorul halei industriale, pe sectorul de tratament secundar, din cadrul Oţelăriei nr.1, unde autobasculanta a fost încărcată până la refuz cu feroaliaje de către Marius Chicioroagă, angajat al ArcelorMittal Galaţi.
Patru ani de judecată pentru un proces de furt
Deşi a negat că ar fi implicat în megafurtul de feromangan, s-a stabilit că bărbatul era singurul autorizat să manevreze macaraua din acea zonă a combinatului siderurgic. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi l-a trimis în judecată, pentru furt calificat, iar abia după aproape patru ani judecătorii au reuşit să finalizeze acest dosar. Procesul este comparabil cu cel în care a fost implicat fostul şef al pazei Combinatului siderurgic, Constantin Ghimpu, al cărui dosar a rămas pe masa magistraţilor aproape şapte ani. Pe lângă condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare, Marius Chicioroagă a fost obligat să respecte mai multe condiţii. Angajatul Combinatului trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de probaţiune, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, dar şi orice alte informaţii prin care să poată fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Silvia Cernov