Perendija și Ibeh, la final de contract cu Oțelul

   Stopperul sârb, Milan Perendija, mai are contract cu Oțelul până la sfârșitul acestui an. Înțelegerea sa cu gruparea gălățeană expiră pe 31 decembrie 2011, la doi ani și jumătate de colaborare neîntreruptă. În aceeași situație se află și mijlocașul central al Oțelului, nigerianul John Ibeh. Și el mai are contract cu clubul din Galați până la sfârșitul acestui an. Până acum, nici Perendija și nici Ibeh nu și-au prelungit contractul cu Oțelul. Directorul general al campioanei României, Marius Stan, este ferm convins că ambii jucători vor continua să joace fotbal pentru Galați și după 31 decembrie 2011.

Reporter: Ați început negocierile cu cei doi fotbaliști?

Marius Stan: Da, am discutat cu ei și, în principiu, ne-am înțeles. Sînt convins că vor semna în continuare cu noi.

R: Prelungirea contractului, în cazul lor, se va face în aceleași condiții financiare ca până acum sau au cerut mai mulți bani?

MS: E o chestiune strict confidențială, dar nu cred că vor fi probleme din punct de vedere financiar. Ei au avut contracte bune și până acum, au fost de acord cu clauzele și cu partea financiară, deci nu vor fi probleme.

R: Să înțeleg că le-ați mai mărit salariile? Se știe că Oțelul nu excelează la acest capitol.

MS: Repet, partea legată de salariile fotbaliștilor este confidențială. Este adevărat că nu sînt salarii mari la Oțelul, dar eu spun că jucătorii sînt mulțumiți, de vreme ce continuă cu noi și nu au plecat în altă parte. Dacă vă amintiți bine, avem și fotbaliști care au cerut singuri să li se diminueze salariile, cum ar fi Paraschiv sau Viglianti.

R: Liviu Antal este și el la final de contract cu Oțelul?

MS: Nu, Antal mai are mult de jucat la noi.

R.Cât?

MS: Mult. Își poate încheia cariera la noi.

R: Vă întreb pentru că a existat un zvon care spunea că, de fapt, trimiterea lui Antal la echipa a doua nu ar fi fost legată de indisciplină ci de faptul că nu a vrut să mai continuie cu Oțelul, din cauza salariului mic. E adevărat?

MS: Nu, nu este adevărat. Antal mai are contract cu noi. Nu s-a discutat despre salariul lui. Nu ne-a cerut mai mult, nici noi nu i-am dat mai puțin. Pentru cât ne-am înțeles și a semnat cu noi, atât ia.

R: Și atunci, cum de v-ați răzgândit în privința lui și l-ați iertat, deși erați extrem de pornit acum două săptămâni și îl puseseți pe lista de transferuri?

MS: Să ne înțelegem foarte clar. Eu nu mi-am schimbat părerea în privința lui Antal. În continuare cred că Antal a greșit foarte tare, având un comportament incompatibil cu viața sportivă și, din punctul meu de vedere, nu are ce căuta în echipă. Însă, la insistențele lui Dorinel Munteanu, am fost de acord să i se mai acorde o șansă. Am analizat argumentele de ordin tehnic și, dacă vreți, de ordin sentimental pe care le-a adus Dorinel și am fost de acord să revină la echipă. Însă, acest lucru nu se va mai întâmpla și a treia oară.

   Emanuela Turcu